news

Tumora cerebrala de mari dimensiuni, operata cu succes de neurochirurgii ieseni – VIDEO

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenta „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iasi au extirpat o tumora de aproape 10 centimetri, pacienta fiind o tanara in varsta de 23 de ani din Drobeta-Turnu Severin. Valentina Pavel a strabatut aproape 800 de kilometri pentru a fi operata de neurochirurgii ieseni, dupa ce a fost diagnosticata in urma cu trei ani cu o tumora cerebrala uriasa de aproape 10 centimetri.

„Am descoperit ca am o tumora pe creier care nu se putea opera nici prin metode clasice, nici prin neurochirurgie. Sunt de trei ori operata pe creier, la alte spitale din tara, sotul si soacra mea au aflat de interventiile facute cu succes de medicii de la Iasi. Am vazut multe cazuri vindecate, multe tumori de 8 cm pe care le-au scos si am zis ca pot sa ma salveze si pe mine. Nu ma asteptam ca in trei zile sa merg pe jos, sa ma recuperez atat de tare si sa fiu atat de bine”, a declarat Valentina Pavel.

Medicii ieseni care au efectuat interventia spun ca operatia a fost extrem de dificila din cauza dimensiunii tumorii, de aproape 10 cm. O alta provocare a fost localizarea formatiunii tumorale, intrucat vase importante ale creierului treceau prin ea, informeaza Agerpres.

„Pacienta s-a adresat clinicii noastre pentru tratament de specialitate, dupa ce in urma cu trei ani a fost diagnosticata cu o tumora de mari dimensiuni. Ea face parte dintr-un segment de pacienti care nu isi gasesc rezolvarea in clinicile din Romania sau din tarile limitrofe si apeleaza la serviciile spitalului nostru pentru un act medical corect. In urma investigatiilor efectuate s-a detectat existenta unei tumori de dimensiuni de aproximativ 10 cm. Pentru inceput, s-a optat pentru un tratament chirurgical, o rezectie maximala a acestei tumori. Postoperator si-a pastrat toate functiile motorii si psihice. A fost o operatie pregatita, s-au efectuat investigatii, inclusiv o angiografie, pentru ca vase importante ale creierului treceau prin tumora. Si a fost nevoie de o disectie atenta a acestor vase, astfel incat sa nu fie lezate chirurgical”, a declarat conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenta „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iasi.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Ceata densa si vechimea elicopterului – principalele cauze ale accidentului in care a murit presedintele iranian. Implicarea Mossad – total exclusa

Presedintele si ministrul de externe al Iranului au fost oficial declarati morti, dupa ce agentiile…

26 de minute ago

Miron Cozma, agresiv la intrarea la Parchetul General: „Nu a existat Mineriada. Voi i-ati omorat pe astia in Bucuresti”

Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineata la Parchetul…

29 de minute ago

Presedintele Bulgariei califica victoria Ucrainei asupra Rusiei drept „imposibila”: „Cu arme, fara arme – vom ajunge la acelasi rezultat”

Presedintele Bulgariei, Rumen Radev, a calificat victoria Ucrainei asupra Rusiei drept "imposibila" si a facut…

20 de minute ago

Cine este Mohammad Mokhber, noul presedinte al Iranului. El a fost de acord sa furnizeze rachete sol-sol si drone armatei ruse

Iata cateva date cheie despre Mohammad Mokhber, 68 de ani, primul vicepresedinte al Iranului care,…

2 ore ago

Controalele la frontierele comerciale post-Brexit vor costa Marea Britanie 5,5 miliarde de euro

Marea Britanie va cheltui cel putin 4,7 miliarde de lire sterline (5,5 miliarde de euro)…

36 de minute ago

Iranienii din tara si din diaspora sarbatoresc cu bere si artificii moartea presedintelui Raisi, considerat vinovat de uciderea a mii de protestatari pentru democratie

Iranienii din intreaga lume sarbatoresc moartea presedintelui iranian Ebrahim Raisi, dupa ce elicopterul care il…

O oră ago