Tunelul dintre Deva si Lugoj (2 km) se va realiza in trei ani, in conditiile in care e de sase ori mai mic decat tunelul de sub Mont Blanc. Acesta a fost sapat tot in trei ani cu tehnologia anilor ’50

news

Realizarea tunelului dintre Deva si Lugoj aferent autostrazii va dura aproape trei ani, in conditiile in care la tunelul de sub Mont Blanc, ce leaga Franta de Italia, de sase ori mai lung, s-a lucrat tot trei cu tehnologia anilor ’50, anunta un cunoscut profesor la ASE.

„La tunelul de sub Mont Blanc, ce leaga Franta de Italia, s-a lucrat 3 ani, intre 1959 si 1962. Un tunel de peste 11 kilometri. La el au lucrat 5 ingineri si 350 de muncitori. Cu tehnologia de atunci, a fost sapat intr-un timp record un tunel care are deasupra lui 2450 m de munte.

Tunelul lipsa de 2 km, de sub dealurile dintre Deva si Lugoj, care ar trebui sa faca functional acel ciot de autostrada lipsa, va fi construit in… 34 de luni. Dupa 12 luni de proiectare, din 2022. Si dupa vreo 10 ani de intarziere. Cu tehnologia de acum, vom sapa in acelasi timp un tunel de 6 ori mai mic. Nu mai vorbesc de ce altitudine este peste acest tunel sau ce stancos nu este terenul.

Cred ca orice alta vorba este de prisos!”, a subliniat Cristian Paun, profesor la ASE Bucuresti, pe Facebook.

Pentru sectiunea de tuneluri inca se lucreaza la proiectare, a anuntat acum o saptamana Opinia Timisoarei.

”Au avut loc astazi (miercuri, n.r.) discutii cu reprezentantii asocierii care a castigat licitatia pentru proiectare si executie a lotului 2 Lugoj – Deva, finalizare sectiunea D si sectiunea E. Suntem inca in faza de proiectare pentru lotul cu tuneluri si in paralel se desfasoara alte etape premergatoare.

Au fost finalizate toate investigatiile specifice de teren pentru zona cu tuneluri, inclusiv operatiunile de deminare, dar si investigatiile pentru expertiza tehnica in Sectiunea D si viitorul Centru de intretinere si Coordonare CIC Margina. Probele de la aceste investigatii sunt in curs de analiza in laborator. Dupa finalizarea testelor de laborator si a studiilor specifice, se vor prezenta si recomandarile pentru finalizarea CIC Margina si lucrarile de remediere pentru finalizarea sectiunii D, pe acest sector fiind construiti 4 km de autostrada.

Speram ca in cursul lunii iunie sa putem vedea primele miscari pentru organizarea de santier”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Nicoleta Pordea, director regional DRDP Timisoara.

In luna octombrie 2022 a fost semnat contractul cu asocierea S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. SA & PE Construct S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o.

Finalizarea tronsonului lipsa din Autostrada Lugoj – Deva, de 9,13 km, este una dintre cele mai asteptate lucrari de infrastructura mare pentru vestul tarii, in conditiile in care drumul national DN68A este cel mai tranzitat din zona, mereu aglomerat, pe care soferii de tiruri si camioane, respectiv cei de autoturisme il folosesc deopotriva in lipsa segmentului de autostrada.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: