Turcia, in razboi cu toata lumea: Acuza SUA ca au provocat o „mare de SANGE”

externe

Aflata in razboi rece cu Rusia, Turcia deschide un nou front si cu cealalta mare putere globala, Statele Unite. Presedintele islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a denuntat violent miercuri sprijinul militar al SUA pentru kurzii din Siria, pe care el ii considera drept ‘teroristi’, afirmand ca politica Washingtonului a provocat o ‘mare de sange’ in regiune, relateaza AFP, citata de Agerpres.

‘Regiunea s-a transformat intr-o mare de sange’, a afirmat Erdogan, denuntand faptul ca SUA nu ii recunosc pe kurzi drept teroristi, intr-un discurs pronuntat la Ankara in fata alesilor locali.

Sprijinul militar acordat de Statele Unite Partidul Uniunii Democratice (PYD), pe care Ankara il considera drept ‘terorist’, si militiilor acestuia, Unitatile de Protectie a Poporului (YPG), constituie o sursa periodica de frictiuni in ultimele luni intre Washington si Ankara.

‘Hei, America! Nu ne puteti forta sa recunoastem PYD sau YPG. Noi ii stim foarte bine, la fel ca Daesh (acronimul arab al Statului Islamic)’, a afirmat in continuare presedintele turc.

Turcia considera cele doua miscari drept organizatii ‘teroriste’, in stransa legatura cu rebelii din Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK), care duce un razboi de gherila pe pamant turc din 1984.

Acest nou atac al lui Erdogan la adresa SUA intervine in contextul in care ambasadorul american la Ankara, John Bass, a fost convocat marti la Ministerul turc de Externe dupa o declaratie facuta cu o zi inainte de un oficial american, care afirmase ca principalul partid kurd din Siria nu este „terorist”, potrivit AFP.

Autoritatile turce au reactionat astfel in urma unui comentariu al purtatorului de cuvant al Departamentului de Stat, John Kirby.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: