Dacă cererea de înregistrare a donerului ca „specialitate tradițională garantată” ar fi avut succes, ar fi fost impuse restricții asupra tipurilor de ingrediente care puteau fi utilizate. Industria kebabului din Germania ar fi fost deosebit de afectată, deoarece produsul tradițional a evoluat de-a lungul deceniilor, devenind destul de diferit față de originalul din Turcia, potrivit BBC.
Autoritățile turce au susținut că kebabul ar trebui considerat un fel de mâncare națională care s-a răspândit în Europa prin migrația turcilor. Însă oficialii germani au spus că interpretarea kebabului a devenit parte a propriei bucătării naționale.
Modul tradițional de a găti carnea pe un rotisor vertical datează din secolul al XVI-lea, potrivit Federației Internaționale a Donerului din Turcia (Udofed), iar numele „doner” este legat de această tehnică de pregătire.
Aceasta a solicitat UE să impună reguli uniforme în întregul bloc, care să prevadă următoarele: carnea să provină de la o vacă în vârstă de peste 16 luni, miel în vârstă de cel puțin șase luni sau pulpe și piepti de pui; carnea de vițel și curcan să fie interzisă; carnea să fie feliată la o grosime de 3-5 mm; tipul de cuțit să fie reglementat, iar marinadele să fie, de asemenea, supuse unor reguli.
Varianta germană de kebab folosește adesea carne de vițel într-o lipie plină de legume, inclusiv varză roșie, murături, ceapă roșie și multe sosuri – și, prin urmare, ar putea fi considerată o abordare europeană a clasicului turcesc.
Federația turcă nu a consultat industria germană de kebab, care a ripostat cu sprijinul guvernului de la Berlin.
Ministerul german al Alimentației și Agriculturii a declarat pentru BBC anul trecut că a luat act de oferta Turciei „cu o oarecare uimire”.
Fostul ministru german al Alimentației și Agriculturii, Cem Özdemir, un politician de origine turcă, a declarat că depinde de fiecare să decidă cum ar trebui consumat un doner în țara sa și că nu este nevoie de îndrumări din partea Ankarei.
„Donerul aparține Germaniei”, a insistat el.
Dacă Udofed ar fi dus la bun sfârșit cererea, atunci o industrie europeană dominată de diaspora turcă ar fi fost afectată. Numai în Germania există peste 1,5 milioane de cetățeni turci și aproape tot atât de mulți sunt de origine turcă. Aproximativ 60.000 de persoane sunt angajate în industrie, producând aproximativ 400 de tone de kebab pe zi, potrivit Asociației Producătorilor Turci de Doner din Europa (ATDID).
Vânzările anuale de kebab generează aproximativ 3,5 miliarde de euro în întreaga Europă, inclusiv 2,4 miliarde de euro numai în Germania, se arată în raport.
Federația turcă a anunțat Comisia Europeană că și-a retras cererea pe 23 septembrie.
Cererea sa a atras un număr mare de obiecții.
O încercare de a se ajunge la un compromis, a eșuat. Un oficial UE a declarat pentru BBC Turkish că cererea a fi fost cel mai probabil respinsă.