externe

Turcia si alte zeci de tari cer Rusiei „retragerea imediata a trupelor” de la centrala nucleara ocupata Zaporojie: „Desfasurarea de personal militar si armament rusesc la instalatia nucleara este inacceptabila”

Zeci de tari, precum si UE, au cerut retragerea imediata a trupelor rusesti de la centrala nucleara ocupata Zaporojie din Ucraina. ”Stationarea personalului militar si a armelor rusesti la instalatia nucleara este inacceptabila”, se arata intr-o declaratie comuna citata duminica de agentia germana de presa DPA.

”Desfasurarea de personal militar si armament rusesc la instalatia nucleara este inacceptabila si nu respecta principiile de siguranta, securitate si garantii pe care toti membrii AIEA (Agentia Internationala pentru Energie Atomica) s-au angajat sa le respecte”, a afirmat grupul de tari intr-o declaratie comuna.

”Cerem Federatiei Ruse sa isi retraga imediat fortele militare si tot personalul neautorizat de la centrala nucleara Zaporojie, din imprejurimile sale imediate si din intreaga Ucraina, astfel incat operatorul si autoritatile ucrainene sa isi poata relua responsabilitatile suverane in cadrul granitelor Ucrainei recunoscute la nivel international. Acest lucru va permite, de asemenea, AIEA sa isi desfasoare verificarile in conformitate cu obligatiile de garantii ale Ucrainei in conditii de siguranta si securitate si in timp util”, se arata in declaratie.

Razboiul de agresiune neprovocat si nejustificat al Federatiei Ruse impotriva Ucrainei, o tara suverana, reprezinta o incalcare grava a dreptului international, inclusiv a Cartei ONU, se mai spune in document.

Declaratia, datata 12 august 2022, a fost publicata in numele Australiei, Austriei, Belgiei, Bulgariei, Canadei, Croatiei, Ciprului, Republicii Cehe, Danemarcei, Estoniei, Finlandei, Frantei, Georgiei, Germaniei, Greciei, Ungariei, Irlandei, Islandei, Italiei, Japoniei, Letoniei, Liechtensteinului, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Muntenegrului, Tarilor de Jos, Noii Zeelande, Macedoniei de Nord, Norvegiei, Poloniei, Portugaliei, Republicii Coreea, Republicii Moldova, Romaniei, Slovaciei, Sloveniei, Spaniei, Suediei, Turciei, Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Statelor Unite ale Americii, precum si Uniunii Europene.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Serbia: Un tren de calatori a intrat intr-un marfar oprit intr-un tunel. Noua oameni au fost raniti

Noua persoane au ajuns la spital, vineri, dupa ce un tren de calatori s-a ciocnit…

5 ore ago

Opt tari europene cer repatrierea refugiatilor sirieni

Cel putin opt state membre ale Uniunii Europene doresc sa fie create zone de securitate…

5 ore ago

DNA, nevoita sa dezminta minciunile AUR: Nicusor Dan nu este urmarit penal. „Atragem atentia asupra echilibrului in discursul public”

DNA a dezmintit, vineri seara, afirmatiile candidatului AUR la Primaria Capitalei, MIhai Enache, conform caruia…

O oră ago

Trei europeni au fost arestati in Iran la o „adunare satanista”. Toti cei 260 de oameni prezenti la petrecere au fost arestati

Fortele de securitate iraniene au arestat peste 260 de persoane, inclusiv trei cetateni europeni, la…

4 ore ago