Țuțuianu (fost PSD) susține că AEP nu încearcă să blocheze anticipatele: ”Afirmațiile sunt false și denaturează realitatea”

Țuțuianu fost PSD susține că AEP nu încearcă să blocheze anticipatele  Afirmațiile sunt false și denaturează realitatea
Autoritatea Electorală Permanentă respinge „ferm” informaţiile şi interpretările apărute în spaţiul public potrivit cărora preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, s-ar opune organizării alegerilor parlamentare anticipate în această toamnă.

Potrivit unui comunicat al AEP, astfel de afirmaţii sunt false şi denaturează în mod deliberat poziţia exprimată de conducerea Autorităţii Electorale Permanente.

„Preşedintele AEP nu a afirmat niciodată că alegerile parlamentare anticipate nu pot avea loc. În toate intervenţiile sale publice, acesta a prezentat analiza şi concluziile rezultate din documentaţia elaborată de direcţiile de specialitate ale Autorităţii Electorale Permanente cu privire la condiţiile juridice, administrative şi logistice necesare organizării unui astfel de scrutin în termenul constituţional de 90 de zile.

AEP nu contestă posibilitatea organizării alegerilor anticipate, ci are obligaţia legală de a semnala condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca procesul electoral să se desfăşoare cu respectarea Constituţiei, a legii şi a drepturilor electorale ale cetăţenilor”, se arată în comunicat.

Abordarea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente este una exclusiv tehnică şi instituţională, nu politică, subliniază sursa citată.

În acest context, Autoritatea Electorală Permanentă a explicat în mod transparent că respectarea termenului constituţional de trei luni pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate presupune modificarea unor termene prevăzute de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, se precizează în comunicat.

„Modificarea unei legi organice poate fi realizată numai prin lege sau, în situaţii excepţionale, prin ordonanţă de urgenţă, fiind ulterior necesară adoptarea cadrului normativ secundar, inclusiv a hotărârilor Guvernului necesare organizării scrutinului. Totodată, aceste demersuri presupun parcurgerea etapelor obligatorii de consultare interinstituţională, transparenţă decizională şi adoptare a actelor normative. În aceste condiţii, calendarul electoral ar impune reducerea cu cel puţin 15-20 de zile a unor termene procedurale prevăzute de legislaţia electorală”, conform sursei citate.

Totodată, AEP menţionează că a semnalat dificultăţile logistice pe care le presupune organizarea unui scrutin anticipat într-un interval atât de scurt, inclusiv în ceea ce priveşte constituirea secţiilor de votare din străinătate şi desfăşurarea tuturor operaţiunilor tehnice necesare organizării procesului electoral.

Argumentele prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă sunt susţinute şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se evidenţiază în comunicat.

„Prin Decizia nr. 51/2020, Curtea Constituţională a reţinut că modificarea cadrului normativ electoral într-un interval foarte scurt înaintea alegerilor poate afecta exercitarea efectivă a drepturilor electorale, inclusiv prin limitarea posibilităţii de vot a cetăţenilor români din străinătate şi a celor care votează prin corespondenţă, precum şi prin afectarea posibilităţii competitorilor politici de a îndeplini condiţiile legale necesare participării la procesul electoral”, explică AEP.

Încercarea de a transforma această analiză instituţională într-o controversă politică reprezintă o interpretare eronată a poziţiei AEP şi o dezinformare a opiniei publice, susţine Autoritatea.

Autoritatea Electorală Permanentă îşi reafirmă angajamentul de a întreprinde toate demersurile necesare pentru organizarea, în condiţii de legalitate, imparţialitate şi transparenţă, a oricărui scrutin stabilit în acord cu prevederile Constituţiei României şi ale legislaţiei electorale şi îşi exprimă disponibilitatea pentru o colaborare instituţională loială, corectă şi eficientă cu toate autorităţile competente, astfel încât drepturile electorale ale cetăţenilor să fie pe deplin respectate şi garantate.

Comentarii

Citește mai departe

Ministerul rus de Externe a condamnat posibila reexportare a armelor americane din Turcia către Ucraina, inclusiv a rachetelor ATACMS. Rusia a solicitat explicații de la Washington și Ankara. Ministerul rus de Externe a criticat posibilul transfer către Kiev al armelor americane învechite deținute în Turcia, declarând că ministerul va contacta Washingtonul și Ankara pentru clarificări, […]
Cicoarea este una dintre plantele care au trecut cu ușurință de la utilizarea tradițională la alimentația modernă. Rădăcina sa este folosită pentru obținerea unei băuturi cu gust intens, asemănător cafelei, dar și ca sursă de inulină, o fibră solubilă cu efect prebiotic. Frunzele, la rândul lor, pot fi consumate ca aliment, în funcție de varietatea […]
Economia Israelului a dat dovadă de o reziliență semnificativă în perioadele de conflict, reușind să își revină rapid după episoadele de contracție. Totuși, dincolo de indicatorii economici favorabili, se conturează o serie de vulnerabilități care ar putea afecta dezvoltarea țării pe termen mediu și lung, potrivit unei analize publicate de Haaretz. Printre principalele riscuri identificate […]
Premierul italian Giorgia Meloni își înăsprește mesajul pe teme precum imigrația, securitatea și identitatea națională, în perspectiva unor alegeri generale care ar putea avea loc încă din aprilie anul viitor, pe fondul ascensiunii rapide în sondaje a formațiunii de dreapta radicală Futuro Nazionale, conduse de fostul general Roberto Vannacci, potrivit unei analize publicate de The […]
Israelul și Libanul par să înregistreze progrese treptate către un acord privind retragerea forțelor israeliene din sudul Libanului, după șapte runde de negocieri susținute de Statele Unite și înaintea unei noi reuniuni prevăzute la începutul lunii septembrie, la Roma, însă apropierea alegerilor legislative israeliene din 27 octombrie ridică semne de întrebare asupra posibilității unor evoluții […]