Tutuianu, intalnire cu ambasadorul Germaniei. Ce au discutat cei doi demnitari

politica

Ministrul Apararii, Adrian Tutuianu, l-a primit, joi, pe ambasadorul Republicii Federale Germania in Romania, Cord Meier-Klodt, pe agenda discutiilor aflandu-se cooperarea bilaterala in domeniul apararii, dar si la nivelul NATO si UE, informeaza MApN.

„Ministrul Tutuianu a punctat cele mai importante repere ale cooperarii bilaterale si a subliniat faptul ca Romania ramane ferm angajata in implementarea deciziilor adoptate la Summit-ul de la Varsovia. In acest context, a evidentiat actiunile de realizare a prezentei avansate a NATO in regiune, multumind partii germane pentru sprijinul acordat in implementarea initiativelor concrete ale Romaniei”, se arata intr-un comunicat transmis Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, pe dimensiunea Politicii de Securitate si Aparare Comuna, au fost prezentate masurile intreprinse de tara noastra in implementarea concluziilor Consiliului European din decembrie 2016 in domeniul securitatii si apararii, in contextul implementarii Strategiei Globale, si au fost accentuate discutiile cu privire la colaborarea celor doua tari in perspectiva pregatirii, la nivel national, a preluarii presedintiei Consiliului UE de catre Romania, in primul semestru al anului 2019.

Totodata, ministrul Apararii a subliniat interesul in aprofundarea cooperarii tehnico-militare cu partenerul german, prin identificarea si adoptarea unor proiecte concrete care sa stimuleze investitiile germane si transferul de tehnologie in Romania.

La randul sau, ambasadorul Meier-Klodt a evidentiat importanta intensificarii cooperarii strategice germano-romane si in domeniul apararii, ca pilon solid al sistemului de securitate european si transatlantic.

Diplomatul german a tinut sa-i multumeasca ministrului Tutuianu pentru interesul sau fata de proiectele concrete cu Germania si a reiterat faptul ca acestea au ca scop infaptuirea unei productii parteneriale, pe termen lung, la cel mai inalt nivel tehnic, precum si crearea, in Romania, a unor locuri de munca inalt calificate.

La convorbiri au luat parte seful Statului Major General, generalul Nicolae Ciuca, si secretarul de stat pentru Armamente, Florin-Lazar Vladica.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: