TV de stat din Rusia: „Vom intra in razboi cu NATO si nu va exista mila. Nu va exista nicio mila”

externe

vladimir soloviov

Un important prezentator de televiziune rus a declarat ca invazia Rusiei in Ucraina se apropie de o „noua etapa” in care Moscova va intra in razboi cu Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) – si, prin extensie, cu intreaga lume.

„Cred ca operatiunea militara speciala intra intr-o noua etapa. Ucrainenii nu mai sunt singurii”, a declarat Vladimir Soloviov, joi, in emisiunea sa.

Soloviov a mentionat ca tarile NATO au furnizat arme Ucrainei. „Vom vedea nu doar arme NATO fiind atrase in aceasta situatie, ci si operatorii lor”, a avertizat el in timp ce vorbea in emisiunea sa „Seara cu Vladimir Soloviov”.

Soloviov, o figura proeminenta a presei de stat si sustinator al presedintelui rus Vladimir Putin, a repetat si amplificat adesea retorica pro-razboi a Kremlinului pe canalul de stat Russia-1.

In clip, el a precizat ca Rusia „incepe sa poarte razboi impotriva tarilor NATO”.

„Vom macina masinaria de razboi a NATO, precum si pe cetatenii tarilor NATO”, a declarat Soloviov. „Cand aceasta operatiune se va incheia, NATO va trebui sa se intrebe: ‘Avem ceea ce ne trebuie pentru a ne apara? Avem oamenii care sa ne apere?'”.

„Si nu va exista mila. Nu va exista nicio mila”, a adaugat el.

Soloviov a mai spus: „Nu numai ca Ucraina va trebui sa fie denazificata, dar razboiul impotriva Europei si a lumii isi schimba cursul, ceea ce inseamna ca va trebui sa actionam diferit si sa actionam mult mai dur.”

NATO trebuie sa evite o confruntare militara cu Rusia care ar putea duce la un al treilea razboi mondial, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, intr-un amplu interviu acordat publicatiei Der Spiegel, in care a fost intrebat despre reticenta Germaniei de a livra armament greu Ucrainei, transmite Reuters.

Scholz se confrunta cu tot mai multe critici in tara si in strainatate pentru aparenta reticenta a guvernului sau de a livra armament greu de lupta Ucrainei, precum tancuri si obuziere, desi alti aliati occidentali intensifica aceste transporturi.

Intrebat de ce considera ca livrarea de tancuri ar putea duce la un razboi nuclear, Scholz a spus ca nu exista un regulament care sa stabileasca cand Germania ar putea fi considerata parte a razboiului din Ucraina.

‘De aceea, este cu atat mai important sa analizam fiecare pas cu mare atentie si sa ne coordonam indeaproape’, a afirmat cancelarul.

‘Sa evitam o escaladare spre NATO este o prioritate de varf pentru mine’, a subliniat el.

‘Din acest motiv, nu ma concentrez pe sondaje si nu ma las iritat de apelurile stridente. Consecintele unei erori ar fi dramatice’, a insistat cancelarul german.

Separat, Scholz si-a aparat decizia de a nu stopa imediat importurile de gaz din Rusia: ‘Nu vad absolut deloc cum un embargou asupra gazului ar pune capat razboiului. Daca (presedintele rus Vladimir) Putin ar fi deschis la argumente economice, nu ar fi inceput niciodata acest razboi nebunesc’, a explicat el.

‘In al doilea rand, ai actiona ca si cand ar fi vorba despre bani. Dar este vorba despre a evita o criza economica dramatica si pierderea a milioane de locuri de munca si fabrici care nu si-ar mai deschide niciodata portile’, a adaugat seful guvernului german.

Scholz a mai spus ca aceasta ar avea consecinte considerabile nu doar pentru Germania, ci si pentru Europa si viitorul finantarii reconstructiei Ucrainei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: