„Ucis in lupta”. Un australian a murit in Ucraina in timpul luptelor cu rusii. El a fost in prima linie si la Izium – Video

externe

Un barbat australian, Trevor Kjeldal, a murit in Ucraina, potrivit Departamentului pentru Afaceri Externe si Comert (DFAT). Acesta lupta contra rusilor cand a fost ucis, informeaza ABC.

Biroul ministrului Afacerilor Externe, Penny Wong, a confirmat ca Kjeldal era din Brisbane. Un purtator de cuvant al DFAT a declarat ca oficialii „ofera asistenta consulara” familiei barbatului.

„Transmitem cele mai profunde condoleante familiei si solicitam ca intimitatea lor sa fie respectata in aceasta perioada dificila”, a declarat purtatorul de cuvant.

Familia acestuia a confirmat moartea sa intr-o declaratie. „Trevor a fost un membru foarte pretuit si iubit al familiei noastre”, a declarat un purtator de cuvant al familiei.

„Profunzimea tristetii noastre pentru pierderea lui este de neinteles. Dorim sa multumim DFAT pentru asistenta lor continua in aducerea lui acasa la noi.”

In cadrul unei conferinte de presa, premierul Anthony Albanese a descris moartea barbatului drept o „veste tragica”. „Condoleantele mele se indreapta catre familia acestui domn si catre prietenii sai”, a spus el.

„Le reamintesc oamenilor ca sfatul DFAT este ca oamenii sa nu calatoreasca in Ucraina. Este un loc periculos. Inima mea se indreapta spre familia si prietenii domnului implicat”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: