Ucraina a doborat, vineri dimineata, un performant SU-34 al Rusiei in preajma Kievului: „Avionul a fost doborat cu ajutorul unui MANPADS Stinger”

externe

Fortele armate ale Ucrainei au anuntat, vineri, ca au reusit sa doboare inca un avion de lupta al Rusiei, un SU-34, in imprejurimile Kievului.

„In jurul orei 8:15, in raionul Bucha, unitatile de aparare aeriana ale Fortelor Terestre ale Ucrainei au doborat un avion vanator-bombardier SU-34 inamic!

Avionul a fost doborat cu ajutorul unui MANPADS Stinger. Catapultarea echipajului nu a fost observata, avionul s-a prabusit pe teritoriul ocupat temporar”, anunta Fortele armate ale Ucrainei. Bucha se afla in periferia de NV a Kievului.

Armata ucraineana a declarat ca a lansat operatiuni de eliminare a fortelor rusesti de la periferia capitalei Kiev, a transmis vineri dpa.

Seful administratiei militare regionale din Kiev, Oleksandr Pavliuk, a declarat joi seara televiziunii ucrainene ca exista „rezistenta din partea dusmanului”, potrivit agentiei UNIAN.

Rusii circula intre unitatile lor, a adaugat Pavliuk. El a mai spus ca nu poate divulga detalii ale operatiunilor in curs.

Pavliuk a numit situatia din regiunea Kievului dificila, dar „controlabila”, mentionand ca este greu sa faca vreo predictie.

Oficialul ucrainean a explicat totodata ca drumurile catre orasul Jitomir (vest) si catre orasele Bucea, Irpin si Hostomel, la nord-vest de capitala, in apropierea periferiei Kievului, sunt cele mai riscante, la fel si drumul catre Makariv, spre est.

Pavliuk a mai anuntat ca au fost raportate bombardamente la nord de capitala.

Ucraina inca detine controlul asupra zonelor-cheie ale tarii pe care fortele ruse incearca sa le cucereasca, a afirmat presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la cateva saptamani de atac sustinut din partea Rusiei, informeaza vineri dpa, citata de Agerpres.

Fortele ucrainene au raspuns fiecarui atac din partea unitatilor ruse, a spus Zelenski, intr-un mesaj video publicat pe Telegram vineri la primele ore ale diminetii.

Zelenski a dat asigurari ca orase precum Mariupol in sud, Harkov in est si Cernigau in nord, asediate de trupele ruse, nu vor fi abandonate la greu.

De la armata pana la Biserica, toata lumea face tot ce poate pentru poporul ucrainean, a spus presedintele Zelenski, promitand: „Vom fi liberi”.

De asemenea, el i-a multumit presedintelui american Joe Biden pentru ajutorul sau „nou si eficient”.

Zelenski le-a promis oamenilor de afaceri inlesniri precum mai putina birocratie si imprumuturi fara dobanda pe durata conflictului.

Intre timp, au aparut indicii ca teatrul bombardat in orasul ucrainean asediat Mariupol ar fi adapostit chiar mai multi oameni decat se credea initial.

Parlamentarul ucrainean Serhii Taruta a scris pe Facebook vineri dimineata ca cel putin 1.300 de persoane se adaposteau in cladirea care a fost bombardata miercuri. Taruta a spus ca aceasta afirmatie se bazeaza pe informatii privind oamenii care s-au aflat inauntru si au parasit de atunci Mariupol.

Pana acum, autoritatile orasului sustineau ca circa 1.000 de persoane au cautat adapost in cladirea teatrului.

Potrivit parlamentarei ucrainene Olga Stefanisina, in jur de 130 de civili au fost scosi de sub daramaturile teatrului, joi. Numarul total al persoanelor ucise sau ranite ramane necunoscut, a scris ea vineri.

Potrivit surselor ucrainene, cladirea a fost in mare parte distrusa de un bombardament tintit al fortelor ruse, miercuri. La randul sau, Rusia acuza regimentul nationalist ucrainean Azov pentru aceasta explozie de proportii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: