Ucraina si-a eliberat 188 de „eroi de la Azovstal si Mariupol” din Rusia. L-a dat la schimb pe oligarhul lui Putin, Viktor Medvedciuk

externe

Ucraina a anuntat miercuri schimbul cu Rusia a 215 militari, printre care sefi ai apararii de la combinatul siderurgic Azovstal din orasul Mariupol, simbol al rezistentei la invazia rusa, scrie AFP, citata de Agerpres.

„Am reusit sa eliberam 215 de persoane”, cel mai mare schimb de la inceputul invaziei ruse in februarie, a declarat la televiziune seful administratiei prezidentiale de la Kiev, Andrii Iermak.

Rusia a recuperat 55 de prizonieri, inclusiv fostul deputat Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, acuzat de inalta tradare in Ucraina, a precizat presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, in mesajul sau zilnic.

„In schimb, am dat 55 de persoane care nu merita nici regret, nici simpatie”, cei care „au luptat impotriva Ucrainei si cei care au tradat-o”, a spus el.

In cadrul acestei „operatiuni pregatite de mult timp”, cinci comandanti militari, „supereroi”, printre care sefi ai apararii de la Azovstal, au fost transferati in Turcia, a subliniat Volodimir Zelenski.

Negocierile privind schimbul lor au fost „cele mai lungi, cele mai dificile”, a adaugat presedintele ucrainean.

Aceste persoane vor ramane in Turcia „in siguranta absoluta si in conditii confortabile” pana la „sfarsitul razboiului”, dar isi vor putea intalni familiile acolo, in baza unui acord cu presedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, potrivit sefului statului ucrainean.

In total, 188 de „eroi de la Azovstal si Mariupol”, printre care 108 militari din regimentul Azov, au fost schimbati, a spus el. „Vom face totul pentru a-i salva pe toti cei aflati in captivitate in Rusia”, a promis Volodimir Zelenski, potrivit caruia printre prizonierii schimbati se numara si femei insarcinate.

Citeste si: „Durul” de la Azovstal a fost eliberat de Rusia, s-a intors acasa in Ucraina. Legiunea Georgiana: „Bine ai revenit, frate!”

Zece prizonieri de razboi straini – cinci britanici, doi americani, un marocan, un suedez si un croat – al caror transfer din Rusia in Arabia Saudita mai devreme in cursul zilei, ca parte a unui schimb intre Moscova si Ucraina a fost anuntat de diplomatia saudita, fac parte din acest schimb, potrivit presedintelui Zelenski.

Ultimii aparatori ucraineni ai Mariupolului, baricadati in uriasa otelarie Azovstal, la Marea Azov, s-au predat fortelor ruse intre 16 si 20 mai, dupa trei luni de lupte intense, reaminteste AFP.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: