Ucraina trebuie sa mai astepte. Stoltenberg anunta ca liderii din NATO nu ii vor lansa Ucrainei invitatia de a adera la Alianta la summitul de la Vilnius

externe

Liderii din NATO nu ii vor lansa Ucrainei invitatia de a adera la Alianta Nord-Atlantica la summitul de la Vilnius de la mijlocul lunii iulie, a declarat luni secretarul general Jens Stoltenberg, potrivit Reuters, citata de Agerpres.

„La summitul de la Vilnius si in cadrul pregatirilor pentru summit, nu discutam despre lansarea unei invitatii oficiale”, a declarat el presei dupa ce s-a intalnit cu cancelarul german Olaf Scholz la Berlin.

El a precizat totusi ca liderii vor discuta la summit despre cum se poate apropia Ucraina de NATO.

In acelasi timp, Stoltenberg a atras atentia ca nu trebuie sa se accepte un conflict inghetat in Ucraina in schimbul incheierii razboiului.

„Ne dorim cu totii ca razboiul sa se incheie, insa o pace justa nu poate sa insemne inghetarea conflictului si acceptarea unei intelegeri dictate de Rusia”, a mai declarat el.

La randul sau, in conferinta de presa comuna ca Stoltenberg, Scholz a spus ca Germania este pregatita pentru posibilitatea ca razboiul din Ucraina sa mai dureze o perioada lunga.

„Ne pregatim pentru asta si ne adaptam politicile pe aceasta baza”, a precizat cancelarul german.

El a dat asigurari in acelasi timp ca Germania va continua sa sprijine Ucraina atat timp cat va fi nevoie.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: