UDMR ar vrea sa-l schimbe pe ministrul Justitiei, Stelian Ion: „Spune prostii, nu se pricepe la ce face”. UDMR tine cu dintii sa salveze Sectia Speciala

politica

Liderul deputatilor UDMR, Csoma Botond, a lansat un atac extrem de violent la adresa ministrului Justitiei, Stelian Ion, sugerand ca UDMR ar putea cerea schimbare alui din functie. „Eu pana acum credeam ca domnul ministru se pricepe la ceea ce face, dar incep sa am dubii in legatura cu acest subiect, cand spune asemenea prostii – ca noi dorim ca magistratii sa se teama sau folosim ca un ciomag SIIJ impotriva magistratilor”, sustine Botond.

„Declaratia ministrului Justitiei referitoare la faptul ca noi folosim ca un ciomag Sectia speciala sau vrem ca magistratii sa se teama este o bazaconie, ca sa nu spun o prostie. Avem motive sa credem ca independenta magistratilor a fost afectata. Acel raport al Inspectiei Judiciare din 2019 spune cu subiect si predicat care au fost neregulile grave din sistemul judiciar.

Noi, prin acest amendament, nu dorim altceva decat sa asiguram o independenta reala a judecatorilor si un sistem de ‘checks and balances’ in sistemul justitiei. Sa vii tu ca ministru cu un discurs eminamente politic – deci a politizat subiectul, nu discuti despre problemele reale – si vii sa ne ataci din punct de vedere politic, pentru ca avem o alta opinie privind functionarea sistemului, este inacceptabil.

Eu pana acum credeam ca domnul ministru se pricepe la ceea ce face, dar incep sa am dubii in legatura cu acest subiect, cand spune asemenea prostii – ca noi dorim ca magistratii sa se teama sau folosim ca un ciomag SIIJ impotriva magistratilor. Dimpotriva, chiar dorim ca magistratii sa fie independenti si sa poata lua hotarari potrivit legii si potrivit constiintei proprii, cum prevede legea”, a declarat deputatul UDMR pentru Agerpres.

Citeste si: Acuzatii grave. Stelian Ion sugereaza ca UDMR actioneaza la ordinul Budapestei pentru a bloca accesul Romaniei in Schengen

Potrivit acestuia, ridicarea MCV nu este conditionata de refacerea competentei DNA in legatura cu anchetarea magistratilor, ci de reforma reala din justitie.

„Aceasta teza ca ridicarea MCV-ului este conditionata de refacerea competentei DNA-ului in legatura cu anchetarea magistratilor este falsa. Ridicarea MCV-ului este conditionata de celelalte reforme structurale pe care domnul ministru insa nu le-a facut si nu le-a propus. De 6 luni suntem la guvernare, iar dansul are aceasta obsesie cu competenta DNA-ului privind anchetarea magistratilor.

Sunt problemele reale din justitie, problemele structurale pe care trebuie sa le rezolvam – numirile procurorilor de rang inalt si alte chestiuni care sunt foarte importante din punctul de vedere al functionarii justitiei, si cred ca din aceasta cauza MCV-ul nu va fi ridicat, pentru ca nu exista o reforma reala. Exista un discurs politic, o obsesie politica a ministrului, dar in realitate nu se intampla nimic”, a spus Csoma Botond.

Ministrul Justitiei, Stelian Ion, sustine ca Sectia speciala a fost un „ciomag” gandit de PSD impreuna cu UDMR impotriva magistratilor.

Declaratia a fost facuta marti seara, intr-o emisiune la TVR, in cadrul unei dispute cu liderul deputatilor UDMR, Csoma Botond, pe tema desfiintarii Sectiei speciale.

„A muta adresa unde este acum sediul Sectiei speciale nu este o solutie. (…) UDMR a sustinut si a sprijinit prin vot infiintarea Sectiei speciale. Probabil ca este greu acum sa se desprinda de aceasta opinie pe care au avut-o la acel moment – ca este o sectie care este necesara. Nu, nu este necesara. Am votat impreuna desfiintarea acestei Sectii. Ei merg in continuare pe ideea de desfiintare a Sectiei cu un amendament (…) In 2017-2018, UDMR a votat impreuna cu PSD infiintarea Sectiei speciale. Din pacate nu si-au schimbat acest discurs, vorbesc in continuare de abuzuri impotriva cetatenilor, judecatorilor, facute de DNA. Eu spun ca a fost un discurs si un atac permanent in acei ani impotriva DNA”, a spus Stelian Ion, citat de Agerpres.

Ministrul Justitiei considera ca Sectia speciala a fost un „ciomag” gandit de PSD impreuna cu UDMR impotriva magistratilor.

„UDMR a sustinut ca magistratii au nevoie de anumite garantii, suplimentar fata de garantiile pe care le au toti cetatenii, si amendamentul pe care l-au sustinut a fost acesta, pe care il consider foarte grav, pentru ca rupe din competenta DNA. (…) Mentinerea Sectiei speciale inseamna o lovitura data DNA, inseamna o lovitura data luptei impotriva coruptiei si asta este impotriva intereselor Romaniei.

(…) Chestiunea aceasta cu abuzurile DNA a fost folosita ani de zile, in anumite zone, pentru a afecta aceasta institutie. (…) UDMR continua discursul din 2017-2018, pe care il avea impreuna cu PSD. Daca au ales sa intre in aceasta coalitie, ar fi trebuit sa se adapteze situatiei. Noi nu acceptam sa se intample in Romania ce s-a intamplat in perioada 2017-2018, cand Justitia era pur si simplu terfelita, calcata in picioare. Aceasta Sectie a fost un ciomag gandit de PSD la momentul acela, impreuna cu UDMR si cu cine o mai fi sustinut, impotriva magistratilor. Restul sunt povesti”, a mai spus Stelian Ion.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: