Pe măsură ce perspectivele unei păci în Ucraina devin tot mai palpabile, echilibrul de securitate din Europa intră într-o nouă etapă, iar Turcia se profilează drept un actor-cheie în arhitectura postbelică a regiunii Mării Negre. Bruxelles-ul pare să fi înțeles că stabilitatea viitoare a continentului nu poate fi construită fără Ankara, chiar dacă relația este una complicată, marcată de neîncredere, diferențe de valori și ani de tensiuni diplomatice.
În acest context sensibil, Uniunea Europeană încearcă să își recalibreze abordarea față de Turcia, făcând primii pași spre o reapropiere prudentă, dar strategic necesară, relateaza Politico.
Eventuala încheiere a războiului din Ucraina ar urma să redeseneze profund harta de securitate a Europei, iar regiunea Mării Negre va deveni unul dintre punctele centrale ale acestei transformări. Comisarul european pentru Politica de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Marta Kos, a subliniat în mod clar acest lucru înaintea vizitei sale oficiale în Turcia, avertizând că pacea va aduce nu doar oportunități, ci și noi riscuri care necesită parteneriate solide.
Turcia, prin poziția sa geografică și capacitatea militară, este văzută ca un pilon esențial în gestionarea acestor riscuri. Cu a doua cea mai mare armată din NATO și controlul asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele, Ankara are o influență directă asupra fluxurilor militare și comerciale din regiune. Pentru Bruxelles, ignorarea acestui fapt nu mai este o opțiune realistă.
Deși importanța strategică a Turciei este recunoscută deschis la nivel european, apropierea de Ankara se face cu rezerve evidente. În ultimii ani, relațiile dintre UE și Turcia s-au deteriorat semnificativ, pe fondul îndepărtării Ankarei de standardele democratice, al consolidării puterii prezidențiale și al reprimării opoziiției politice.
Negocierile de aderare ale Turciei la Uniunea Europeană sunt înghețate din 2018, iar oficialii europeni evită să vorbească, cel puțin deocamdată, despre o relansare a acestui proces. Cu toate acestea, mesajul transmis de Marta Kos este unul nuanțat. Relațiile trebuie privite cu ochi noi, iar accentul cade pe reconstrucția încrederii și pe cooperarea pragmatică, în special în domeniul economic și al securității regionale.
Turcia nu este un actor nou în dosarul ucrainean. În iulie 2022, Ankara a jucat un rol decisiv în negocierea acordului privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, un demers care a contribuit la prevenirea unei crize alimentare globale. Această capacitate de mediere a consolidat imaginea Turciei ca interlocutor credibil atât pentru Kiev, cât și pentru Moscova.
Mai mult, Ankara și-a exprimat disponibilitatea de a participa cu trupe la o eventuală misiune de menținere a păcii în Ucraina, în cazul unui acord acceptat de Rusia. O astfel de implicare ar transforma Turcia într-un garant al securității regionale și ar oferi Uniunii Europene un aliat indispensabil într-o zonă extrem de volatilă.
În paralel cu aceste repoziționări strategice, eforturile diplomatice pentru încheierea războiului din Ucraina continuă să se intensifice. La Abu Dhabi a avut loc a doua rundă de negocieri mediate de Statele Unite, reunind delegații din SUA, Ucraina și Rusia. Un rezultat concret al discuțiilor a fost schimbul a 314 prizonieri de război, primul de acest fel din ultimele cinci luni.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat acest pas, subliniind drama umană a celor care au fost deținuți ani la rând. Trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a descris discuțiile drept constructive și orientate spre crearea condițiilor unei păci durabile. Potrivit acestuia, diplomația susținută începe să producă rezultate tangibile.
Zelenski a reiterat că Ucraina sprijină orice format diplomatic capabil să aducă pacea mai aproape și să o facă stabilă și credibilă, astfel încât Rusia să fie descurajată definitiv de la reluarea conflictului. În acest peisaj geopolitic aflat în rapidă schimbare, rolul Turciei devine tot mai greu de ignorat, iar Uniunea Europeană pare pregătită să accepte realitatea că viitoarea stabilitate a continentului va depinde, într-o măsură semnificativă, de modul în care va ști să colaboreze cu Ankara.