UE avertizează că ar putea fi necesare reduceri ale consumului de combustibili dacă războiul din Iran continuă

UE avertizează că ar putea fi necesare reduceri ale consumului de combustibili dacă războiul din Iran continuă
Uniunea Europeană a avertizat, miercuri, statele membre că piețele energetice se vor confrunta cu un șoc de aprovizionare prelungit în cazul în care conflictul din Iran continuă, ceea ce ar forța reduceri ale consumului de combustibili, au declarat pentru Reuters diplomați din blocul comunitar.

Avertisment dur din partea Uniunii Europene privind energia

Livrările globale de energie sunt grav afectate de închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz, în mod obișnuit o rută de tranzit pentru aproximativ 20% din gazele naturale lichefiate și petrolul mondial. Europa nu s-a confruntat încă cu un deficit de aprovizionare, dar suferă din cauza majorării prețurilor la țiței și gaze, iar aeroporturile au avertizat că, în câteva săptămâni, s-ar putea confrunta cu un deficit de kerosen.

Comisia Europeană analizează două scenarii de evoluție. Într-o întâlnire cu ușile închise, la care au participat ambasadorii statelor membre UE, Comisia Europeană a informat că ia în considerare două scenarii principale, susțin diplomații. Un purtător de cuvânt al Executivului comunitar nu a dorit să comenteze informația.

Două scenarii majore pentru evoluția piețelor energetice

Scenariu de redresare rapidă sau blocaj prelungit al piețelor: în scenariul în care se încheie un armistițiu între SUA și Iran, iar Strâmtoarea Ormuz nu mai este blocată, fluxurile de țiței și gaze se redresează în câteva luni, iar situația ar putea reveni la normal într-un orizont de timp extins, până în 2030, din cauza pagubelor înregistrate la infrastructura din Qatar, a apreciat Comisia Europeană.

Dacă însă tensiunile continuă, piețele energetice se vor confrunta cu un șoc de aprovizionare prelungit și cu creșteri extreme ale prețurilor, efectele fiind resimțite în lanțurile de aprovizionare din industrie. Continuarea perturbării aprovizionării cu petrol ar putea determina o reducere a utilizării combustibililor, avertizează Executivul comunitar.

Presiuni asupra aprovizionării și riscuri pentru consum

Dificultăți la stocarea gazelor și posibil deficit de kerosen: în acest scenariu, Europa ar putea să se confrunte cu dificultăți în umplerea depozitelor de gaze înaintea iernii. De asemenea, la nivel local este posibil un deficit de kerosen, susțin diplomații.

Comisia Europeană analizează un plan menit să atenueze evoluțiile de pe piețele energetice. Conform informațiilor Reuters, sunt prevăzute reduceri ale taxelor la electricitate și implementarea mai rapidă a tehnologiilor verzi, pentru a reduce dependența Europei de combustibilii fosili și pentru a proteja blocul de viitoare șocuri ale prețurilor la țiței și gaze.

Comentarii

Citește mai departe

Fostul premier Viorica Dăncilă a susținut într-un interviu pentru Gândul că a avut „probleme foarte mari” cu USR şi a acuzat membri ai formaţiunii de comportament violent. Dăncilă a afirmat că, timp de un an, nu a avut pază şi că, în perioada respectivă, ar fi fost lovită în timpul unor discuţii. „Eu am avut […]
Nimeni nu ar trebui să fie surprins că ambasadorul SUA la Atena îl îndeamnă pe președintele Donald Trump să sărbătorească cea de-a 250-a aniversare a independenței americane în leagănul democrației, cu un discurs pe Acropole în această vară, scrie Politico într-un articol dedicat relației foarte apropiate a administrației de la Atena cu mișcarea MAGA a […]
Forsthoffer Ágnes, în calitate de preşedinte al Parlamentului Ungariei, a luat sâmbătă prima sa decizie: drapelul Uniunii Europene va reveni pe clădirea Parlamentului după 12 ani, transmite Telex. Decizia nu a fost aplaudată de Fidesz, KDNP şi Mi Hazánk, însă Forsthoffer a afirmat că readucerea drapelului european reprezintă un gest simbolic prin care Ungaria arată […]
Mii de persoane au participat sâmbătă la Marșul Victoriei organizat în centrul Chișinăului de forțele pro-ruse, purtând panglici bicolore la piept, chiar dacă sunt interzise prin lege. Coloană și participanți Manifestanții de la Chișinău au mărșăluit din centrul capitalei spre Complexul Memorial „Eternitate”. Acompaniată de fanfară și cântece militare sovietice, coloana a fost condusă de […]
Un spion rus care a petrecut ani de zile infiltrându-se în grupuri de experți și instituții academice apropiate guvernului Orbán a fost trimis acasă de la Budapesta, dar numai după ce înfrângerea electorală a lui Viktor Orbán a înlăturat obstacolul politic care îl protejase timp de luni de zile, scrie VSquare, o platformă de jurnalism […]