UE, reacție la amenințările lui Trump privind Groenlanda. Poziție privind și evenimentele din Venezuela

UE reacție la amenințările lui Trump privind Groenlanda. Poziție privind și evenimentele din Venezuela

Uniunea Europeană se aşteaptă ca partenerii săi să respecte principiile suveranităţii şi integrităţii unui teritoriu, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în urma ameninţărilor preşedintelui american Donald Trump cu privire la Groenlanda, informează AFP, citată de Agerpres.

„UE va continua să apere principiile suveranităţii naţionale, integrităţii teritoriale şi inviolabilităţii frontierelor”, a declarat Anitta Hipper, purtătoare de cuvânt pentru politica externă a Uniunii Europene. „Acest lucru este cu atât mai important dacă integritatea teritorială a unui stat membru al UE este pusă sub semnul întrebării”, a adăugat ea.

Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat duminică seara dorinţa ca Groenlanda, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, să treacă sub control american, chiar şi după ce premierul danez Mette Frederiksen a îndemnat Statele Unite să „înceteze ameninţările” de a anexa teritoriul, informează luni AFP.

„Avem nevoie de Groenlanda din punct de vedere al securităţii naţionale, iar Danemarca nu va putea să se ocupe de ea. Ne vom ocupa de Groenlanda în aproximativ două luni… haideţi să vorbim despre Groenlanda în 20 de zile”, le-a transmis preşedintele american reporterilor de la bordul Air Force One duminică seara.

Capturarea lui Maduro, o oportunitate pentru o tranziţie democratică în Venezuela

Capturarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro de către Statele Unite, sâmbătă, creează o oportunitate pentru o tranziţie democratică în ţară, a declarat luni purtătoarea de cuvânt al Comisiei Europene.

„Este prea devreme să analizăm şi să evaluăm toate implicaţiile în termeni de evaluare juridică”, a declarat sursa citată, care nu a comentat modul în care UE ar caracteriza acţiunea SUA, dar a spus că aceasta „a creat o oportunitate pentru o tranziţie democratică, condusă de poporul venezuelean”.

„Merită să ne amintim că Nicolas Maduro nu avea legitimitatea unui lider ales democratic”, a adăugat ea.

Oficialul european a refuzat să comenteze la întrebarea dacă UE consideră că preşedintele american Donald Trump este interesat de o tranziţie democratică în Venezuela.

Anitta Hipper a declarat totodată că tranziţia din Venezuela trebuie să o includă pe laureata Premiului Nobel pentru Pace şi lidera opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado.

„Următorii paşi implică un dialog care vizează o tranziţie democratică, care trebuie să-i includă pe Edmundo Gonzalez şi pe Maria Corina Machado”, a declarat Hipper, referindu-se la Edmundo Gonzalez Urrutia, despre care opoziţia a susţinut că a câştigat alegerile prezidenţiale din Venezuela din 2024 şi care trăieşte în exil în Spania.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Protestele din Iran continuă să atragă atenția comunității internaționale, mai ales în contextul reprimării lor brutale de către regimul teocratic al ayatollahului Ali Khamenei. Potrivit unei evaluări recente citate de The Jerusalem Post, oficiali din serviciile israeliene de securitate consideră că regimul iranian se află într-o cursă contra-cronometru pentru a suprima manifestațiile în următoarele 24–48 […]
Joi, 15 ianuarie 2026, președintele Statelor Unite, Donald Trump, o va primi la Casa Albă pe lidera opoziției venezuelene María Corina Machado, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace în 2025. Vizita, confirmată de un înalt ficial al Casei Albe pentru CNN, reprezintă prima întâlnire directă între cei doi după operațiunea militară americană din 3 ianuarie, care […]
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat luni seară, într-o intervenție la România TV, că analizează posibilitatea de a iniția un proces pentru a-și proteja „dreptul la imagine și la reputație” ca urmare a acuzațiilor de plagiat aduse tezei sale de doctorat, realizată acum aproximativ două decenii. Oficialul a subliniat că acuzațiile la adresa sa sunt […]
Un cuplu de avocați din Elveția a depus o plângere penală împotriva revistei satirice franceze Charlie Hebdo, după publicarea unei caricaturi considerate ofensatoare la adresa victimelor incendiului mortal produs într-un bar din stațiunea alpină Crans-Montana. Potrivit agenției de presă Belga, plângerea a fost depusă la parchetul cantonului Valais de avocații Stéphane Riand și Béatrice Riand […]
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% oricărei țări care desfășoară relații comerciale cu Iranul. Declarația a fost făcută pe rețeaua sa socială, Truth Social, și a fost preluată de Financial Times. „Această decizie este definitivă” și „intră în vigoare imediat”, a scris liderul de […]