UE trece la actiune: taie toti banii PNRR pentru Ungaria plus 70% din fondurile europene. Orban, acuzat ca refuza „sa lupte impotriva coruptiei in contractele publice”

externe

Comisarul UE pentru buget, Johannes Hahn (Austria), se pregateste sa taie fondurile UE care ar fi trebuit sa ajunga in Ungaria. In plus, vor fi taiati total si banii pentru PNRR-ul Ungariei. 70% din banii europeni care au fost alocati Ungariei vor fi taiati pentru ca Guvernul Orban incalca in mod repetat statiul de drept, informeaza publicatia austriaca Die Presse.

Pentru prima data, apar detalii despre modul in care Comisia Europeana intentioneaza sa reactioneze daca guvernul ungar va continua sa refuze sa faca ordine in statul de drept si sa lupte impotriva coruptiei in contractele publice.

Conform unei scrisori interne a comisarului pentru buget Johannes Hahn, obtinuta de „Die Presse”, 70% din fondurile din trei programe operationale ale UE vor fi taiate. In plus, va fi oprit fluxul de bani catre „fundatiile de interes public” care sunt controlate de apropiati ai premierului Viktor Orban.

In document, Hahn citeaza „nereguli sistemice, deficiente si slabiciuni in procedurile de achizitii publice; rata ridicata a procedurilor de licitatie unica si intensitatea scazuta a concurentei” in procedurile de achizitii publice din Ungaria, „detectarea, prevenirea si corectarea conflictelor de interese” si „limitari in ceea ce priveste investigarea si urmarirea penala eficienta a presupuselor activitati infractionale”, in special a cazurilor de coruptie la nivel inalt, informeaza EUObserver.

Comisarul pentru buget ii informeaza pe colegii comisari ca, in raspunsul sau, Ungaria „nu a prezentat informatii intemeiate cu privire la preocuparile identificate in ceea ce priveste independenta justitiei” si a raspuns doar partial la preocupari.

Citeste AICI documentul integral privind Ungaria al comisarului Hahn.

Comisia Europeana nu a dorit sa ofere o estimare exacta a numarului de miliarde de euro pe care statul maghiar le va pierde pentru moment din fondurile UE.

Ungaria are dreptul la un total de 21,7 miliarde de euro in actuala perioada bugetara, din 2021 pana in 2027.

De asemenea, UE taie total si banii pentru PNRR-ul Ungariei, 5,8 miliarde de euro.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: