UK nu accepta ce ofera Rusia. Cere „retragerea completa” a fortelor ruse din Ucraina. SUA: „Nu am vazut niciun semn de seriozitate reala din partea Rusiei”

externe

Marea Britanie nu vrea sa vada nimic mai putin decat o „retragere completa” a fortelor rusesti de pe teritoriul ucrainean si va judeca Rusia mai degraba dupa actiuni decat dupa vorbe, a declarat marti purtatorul de cuvant al premierului Boris Johnson, citat de CNN.

Guvernul britanic a recunoscut ca a avut loc o reducere a bombardamentelor rusesti in jurul Kievului, a adaugat purtatorul de cuvant.

La randul sau, secretarul de stat american, Antony Blinken, a cerut Rusiei sa puna capat imediat razboiului in Ucraina, sa-si retraga trupele de pe teritoriul ucrainean si sa treaca la negocieri, potrivit EFE.

‘Nimic nu indica faptul ca Rusia ar dori sa puna imediat capat razboiului’, a subliniat Blinken, elogiind ‘vitejia si curajul’ ucrainenilor, care, in pofida ostilitatilor din teren, desfasoara concomitent negocieri cu partea rusa.

Referitor la negocierile propriu-zise, SUA tin cont de ”ceea ce face Rusia si nu de ceea ce spune Rusia referitor la Ucraina’, a afirmat Antony Blinken intr-o conferinta de presa la Rabat, in Maroc, unde se afla intr-o vizita de lucru.

SUA inca se mai indoiesc cu privire ‘seriozitatea reala’ a Rusiei in negocierile cu Ucraina, a lasat sa se inteleaga Blinken, citat de AFP.

‘Nu am vazut nimic care sa poata sugera ca exista o miscare reala pentru ca nu am vazut niciun semn de seriozitate reala din partea Rusiei’, a mentionat secretarul de stat american.

‘Agresiunea Rusiei a provocat stramutarea a jumatate dintre copiii ucraineni. Trebuie sa puna imediat capat acestei agresiuni si sa inceapa negocieri’ reale, a afirmat el.

Rusia si-a anuntat marti decizia de a reduce in mod semnificativ activitatea militara in jurul capitalei Ucrainei, Kiev, si a orasului Cernigov, aflat sub asediu, in urma negocierilor de la Istanbul cu delegatia ucraineana, noteaza EFE.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: