Potrivit sursei citate, Facultatea de Filosofie, una dintre facultăţile fondatoare ale Universităţii din Bucureşti, oferă programe de masterat în limbile română şi engleză, adresate absolvenţilor interesaţi de aprofundarea studiilor filosofice, dezvoltarea gândirii critice şi dobândirea unor competenţe pentru cercetarea academică şi piaţa muncii.
În sesiunea de admitere din iulie 2026, candidaţii pot opta pentru programele Filosofie şi gândire critică, Istoria şi circulaţia ideilor filosofice, Etică aplicată în societate, afaceri şi organizaţii şi Consiliere filosofică.
„Programul Consiliere filosofică propune o abordare centrată pe dialog şi reflecţie, pregătind absolvenţi într-un domeniu aflat în dezvoltare, cu aplicaţii tot mai diverse în societatea contemporană”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii facultăţii precizează că absolvenţii acestui program se pot specializa în domeniul problemelor etice sau al dezvoltării.
Masteratul Etică aplicată în societate, afaceri şi organizaţii este conectat la activitatea Centrului de Cercetare în Etică Aplicată al Facultăţii de Filosofie.
Centrul găzduieşte un proiect finanţat de European Research Council, precum şi alte proiecte internaţionale de cercetare.
„Curriculumul abordează teme de actualitate precum bioetica, etica tehnologiei, etica afacerilor şi etica organizaţională”, menţionează facultatea.
Programul Filosofie şi gândire critică le oferă studenţilor instrumente pentru analizarea riguroasă a problemelor contemporane şi dezvoltarea competenţelor de logică şi argumentare.
„Printre temele abordate se numără relaţia dintre ştiinţă şi societate, delimitarea dintre demersurile ştiinţifice şi pseudoştiinţă, analiza retorică a limbajului, precum şi studiul marilor opere filosofice şi al relaţiei dintre cultură, cunoaştere şi valori”, precizează sursa citată.
Masteratul Istoria şi circulaţia ideilor filosofice îi familiarizează pe studenţi cu marile tradiţii ale filosofiei, de la gândirea clasică greacă până la filosofia modernă şi contemporană.
Programul propune perspective aprofundate asupra esteticii, fenomenologiei, hermeneuticii şi filosofiei culturii.
„Masteratul oferă o înţelegere critică a principalelor teme care modelează reflecţia filosofică actuală”, se mai arată în comunicat.
Dosarele de înscriere pot fi depuse online până la 20 iulie 2026, prin platforma de admitere a Universităţii din Bucureşti.
Numărul locurilor disponibile, forma concursului şi criteriile de departajare sunt prezentate pe site-ul Facultăţii de Filosofie, precizează instituţia.