Ultimul suporter al PAOK a plecat la Salonic

Ultimul suporter al PAOK a plecat la Salonic

Ultimul suporter grec al PAOK, rămas internat la Spitalul Județean Timișoara după cumplitul accident în care șapte persoane și-au pierdut viața lângă Lugoj, a plecat și el spre casă.

În noaptea de 28 spre 29 ianuarie, suporterul grec a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență după ce, în urma unui RMN, doctorii au descoperit un edem masiv la nivelul coloanei cervicale, care ii punea viața în pericol, potrivit Opinia Timișoarei.

Miercuri, el a fost externat din Spitalul Județean Timișoara și transportat la aeroport, de unde a plecat spre Grecia cu un avion medical venit pentru transfer. Suporterul își va continua tratamentul la Salonic.

Pe 29 ianuarie, trupurile neînsuflețite ale celor 7 suporteri morți în teribilul accident de marțea trecută de lângă Lugoj au fost repatriate cu un avion militar. Mitropolitul Banatului a oficiat atunci pentru ei o slujbă pe Aeroportul Timișoara.
Ancheta in cazul accidentului se apropie de final. În urma analizelor toxicologice făcute șoferului, care nu a supraviețuit, a reieșit că acesta consumase cannabis, cocaine și alcool.

Comentarii

Citește mai departe

Moartea lui Kurt Cobain, solistul Nirvana, la doar 27 de ani, a șocat fanii și a lăsat o rană adâncă în istoria muzicii moderne. Oficial, autopsia din 1994 a stabilit că artistul și-a luat singur viața cu o pușcă Remington Model 11 de calibrul 20. O supradoză de heroină „forțată”? Însă, la mai bine de […]
Directoarea serviciilor naționale de informații ale SUA, Tulsi Gabbard, a anunțat decizia de a desființa un grup de lucru specializat în monitorizarea influențelor și operațiunilor străine. Potrivit Reuters, grupul, responsabil cu detectarea campaniilor de dezinformare și a acțiunilor ascunse ale altor state, își va înceta activitatea ca urmare a dorinței lui Gabbard de a reduce […]
Congresemenul democrat Jamie Raskin (Maryland) a declarat într-un interviu acordat Axios că, în timp ce căuta numele lui Donald Trump în versiunile ne‑redactate ale dosarelor Jeffrey Epstein, acesta a apărut „de peste un milion de ori”. Raskin, membru de rang înalt al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților, a precizat că aceste documente includ informații care […]
Trei membri ai echipajului unei curse British Airways au fost spitalizați după ce au consumat fără să știe bomboane care conțineau marijuana, într-un incident care a pus în pericol siguranța zborului și a stârnit o anchetă internă a companiei. Conform relatărilor publicate de The Sun, dulciurile, oferite de un pasager pe un zbor de la […]
Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de 11 februarie 2026, în jurul orei 03:30, în cartierul Palazu Mare din Constanța, pe strada Alexandru Sahia. O locuință de aproximativ 300 de metri pătrați a fost cuprinsă rapid de flăcări și a ars în totalitate. Din fericire, incendiul nu a dus la victime, opt persoane […]