„Un afront diplomatic absurd si mitocanesc!”. PSD si Guvernul au boicotat Ziua Nationala a Germaniei, Ponta spune ce a fost la ambasada

politica

Fostul premier Victor Ponta anunta ca a fost prezent, marti seara, la recpetia oferita de Ambasada Germaniei la Bucuresti. El a constatat ca la acest eveniment nu a fost prezent nimeni din conducerea PSD sau de la varful Guvernului sau al Parlamentului.

Intr-o postare pe Facebook, Ponta sustine ca acest boicot din partea PSD reprezinta „un afront diplomatic absurd si mitocanesc!”.

„In acesta seara am participat impreuna cu Sorin Cimpeanu la receptia oferita de Ambasada Germaniei la Bucuresti cu ocazia Zilei Nationale / multumesc in numele ProRomania pt invitatie si transmit multe urari de bine tuturor germanilor.

Am fost insa absolut socat sa constat ca la receptie din partea Guvernului nu era prezent NIMENI / din partea Parlamentului tot NIMENI / si din conducerea PSD tot NIMENI ! Un afront diplomatic absurd si mitocanesc!

Noroc ca am fost prezenti 3 fosti lideri social democrati ( Dl Nastase, Dl Geoana si cu mine) si am incercat sa atenuam putin impresia de boicot deliberat – mai ales ca era vorba de fosti lideri intr-adevar recunoscuti pentru activitatea internationala!

Va reamintesc ca Germania este PRIMUL partener comercial al Romaniei, ca firmele germane au investit miliarde de euro in Romania, au creat zeci de mii de locuri de munca si platesc lunar taxe si impozite catre Bugetul din care se infrupta Guvernul si liderii PSD! Plus ca Germania este principalul actor politic in Uniunea Europeana ( si pe urma unii se miorlaie la televizor ca sunt “persecutati” in Parlamentul European!

Pe urma mi-am amintit cum Dragnea & Dancila au boicotat anul acesta si Receptia de Ziua Nationala a SUA (principalul nostru partener strategic in sens militar) / ca nu au aparut nici la Ziua Nationala a Italiei ( tara unde traiesc milioane de romani) nici a Frantei ! Iar noi ne pregatim sa preluam la 1 Ianuarie Presedintia semestriala a Consiliului Uniunii Europene – cu niste guvernanti care boicoteaza sarbatorile nationale ale tarilor fondatoare ale UE!

Dupa caderea communismului Romania a facut eforturi mari pentru a se reintegra in comunitatea internationala si a-si dezvolta parteneriate cu tarile importante/ si fostii lideri PSD si Guvernele Nastase si Ponta au muncit mult in acest sens si au avut rezultate incontestabile!

28 de ani de eforturi si interesul nostru national sunt aruncate la cos de niste indivizi incapabili sa inteleaga si sa accepte o lume care exista dincolo de granita Teleormanului! Asta este foarte grav!”, a relatat Victor Ponta pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: