Un artist danez a livrat un tablou alb intitulat „Ia banii si fugi”. Muzeul isi cere banii inapoi – 83.000 de dolari

externe

Un muzeu danez vrea ca un artist sa returneze aproximativ 534.000 de coroane (83.000 de dolari), bani pe care i-a primit in numerar, pentru a recrea opere de arta vechi folosind bancnote, dupa ce a produs panze goale cu titlul „Take the Money and Run” (Ia banii si fugi).

Jens Haaning, un artist danez, a primit o comanda de la Muzeul Kunsten prin care i s-a cerut sa reproduca doua dintre lucrarile sale reprezentand salariul anual din Danemarca si Austria. Insa artistul a bagat banii in buzunar si a livrat doua panze goale.

„Mi-a agitat personalul de curatoriat si m-a agitat si pe mine putin, dar am si ras, pentru ca a fost foarte umoristic”, a declarat Lasse Andersson, directorul muzeului din orasul Aalborg, pentru BBC.

Cu toate acestea, Andersson a fost clar ca banii trebuie sa fie returnati atunci cand expozitia se va incheia. „Sunt banii muzeului si avem un contract care spune ca banii vor fi returnati pe 16 ianuarie”, a spus el.

Insa artistul Haaning, in varsta de 56 de ani, a declarat ca va pastra banii intrucat i s-au oferit „conditii mizerabile”. „Am luat banii lor. Ii incurajez si pe alti oameni care au conditii de munca la fel de mizerabile ca si mine sa faca acelasi lucru”, a declarat artistul, adaugand ca recrearea lucrarilor din trecut l-ar fi costat 25.000 de coroane.

Directorul muzeului a declarat pentru BBC ca respinge afirmatia lui Haaning, potrivit careia muzeul nu a fost de acord sa il plateasca in mod corect.

„Tocmai am semnat un acord cu asociatia artistilor danezi, sumele cu care sunt platiti artistii cresc atunci cand expun. Cred ca Jens a cam incalcat intelegerea”, a spus el.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: