Un boom de gemeni la nivel mondial. Niciodata in istorie nu s-au mai nascut atat de multi gemeni

externe

Un numar atat de mare de nasteri de gemeni nu a mai existat niciodata la nivel mondial, o crestere care se explica prin extinderea Reproducerii Umane Asistate Medical (RUAM) si sarcinile la varste mai inaintate, potrivit cercetatorilor, relateaza vineri AFP, citata de Agerpres.

Peste 1,6 milioane de perechi de gemeni se nasc in fiecare an in lume, sau „aproape unul din 40 de bebelusi”, potrivit studiului publicat in revista specializata Human Reproduction.

Dupa anii 1980, rata globala a nasterilor de gemeni a crescut cu o treime, ajungand de la 9,1 la 12 la 1.000 de nasteri, in doar trei decenii, a declarat Gilles Pison, profesor la Muzeul National de Istorie Naturala din Franta si cercetator asociat la Institutul National de Studii Demografice (INED).

Acest boom de gemeni este ingrijorator deoarece acestia sunt de multe ori subponderali, prematuri, cu mai multe complicatii la nastere si cu un risc mai mare de mortalitate in comparatie cu ceilalti nou-nascuti, parintii confruntandu-se totodata cu dificultati in a avea grija de doi copii in acelasi timp.

Frecventa mai mare la nivel mondial a nasterii gemenilor se datoreaza exclusiv inmultirii fara precedent a sarcinilor asa-numitilor „gemeni fraternali” (provenind de la doua ovule diferite), care variaza de la un continent la altul si de la o perioada la alta.

Gemenii identici, cunoscuti ca monozigoti, se nasc peste tot in aceleasi proportii, cu „o rata constanta – de patru nasteri de gemeni identici la o mie de nasteri – care nu variaza in functie de varsta femeii si nici de la o regiune la alta”, a subliniat Pison.

RUAM, care s-a dezvoltat in tarile bogate in anii 1970, a contribuit la aceasta crestere a numarului de nasteri multiple, la fel ca si sarcinile la varste mai inaintate.

Nivelul din sange al unui hormon implicat in dezvoltarea ovulelor si a ovulatiei, FSH, este mai mare odata cu inaintarea in varsta si explica faptul ca probabilitatea unei sarcini gemelare creste pana la un nivel maxim la varsta de 37 de ani. Dincolo de aceasta – inainte de sosirea RUAM – rata gemenilor fraterni scade rapid din cauza slabirii functiei ovariene si a unui risc mai mare de mortalitate embrionara, a explicat cercetatorul.

Progresele tehnice in reproducerea asistata au facut posibila inca cativa ani o sarcina cu la fel de mare succes prin implantarea unui singur embrion si inghetarea celor in exces. O precautie care a permis „sa fie atins un varf in ceea ce priveste ratele de gemelitate, in special in tarile dezvoltate in care RUAM s-a raspandit cel mai mult”, noteaza autorii studiului.

Autorii cercetarii, Gilles Pison si Christiaan Monden de la Universitatea Oxford si Jeroen Smits de la Universitatea Radboud din Tarile de Jos, au exploatat toate datele disponibile pentru a estima rata de gemelitate in diferite tari din intreaga lume si au descris schimbarile survenite in trei decenii, comparand perioadele 1980-1985 cu 2010-2015.

Din cei 3,2 milioane de gemeni nascuti in fiecare an, 1,3 milioane vin pe lume in Africa (adica 650.000 de perechi) si tot atatia in Asia. Restul, aproximativ 600.000 de copii, se nasc pe alte continente.

Motivul pentru care in Asia au loc atatea nasteri de gemeni este in primul rand acela ca regiunea gazduieste 60% din umanitate.

Numarul mare de gemeni din Africa (17% din populatie) poate fi explicat in special printr-o rata a natalitatii mult mai mare decat in alte regiuni, intre dubla si tripla in comparatie cu celelalte continente, precum si prin cea mai ridicata rata de gemelitate din lume.

Rata de gemelitate in Europa si America de Nord in urma cu 30 de ani era aproape jumatate in comparatie cu cea din Africa, insa a crescut semnificativ de atunci (ajungand la 14,4, respectiv 16,9 nasteri de gemeni din 1.000) si aproape o egaleaza pe cea din Africa, ce a crescut la doar 17.1).

Raspandirea RUAM si a maternitatii la o varsta mai inaintata au dus, prin urmare, la ‘o miscare de convergenta” catre rata ridicata din Africa.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: