Un centru de reabilitare pentru minori și pentru tineri cu adicții va fi construit în sectorul 2 al Capitalei. Peste 80% dintre elevii de 15 și 16 ani au băut, aproape jumătate au fumat, iar unul din patru a pierdut bani la jocuri de noroc

Un centru de reabilitare pentru minori și pentru tineri cu adicții va fi construit în sectorul 2 al Capitalei. Peste 80 dintre elevii de 15 și 16 ani au băut aproape jumătate au fumat iar unul din patru a pierdut bani la jocuri de noroc
Consiliul Local al Sectorului 2 a adoptat, miercuri, un proiect de hotărâre pentru înființarea unui centru de reabilitare pentru minori și tineri cu adicții. Investiția de aproape 27 de milioane de lei va fi realizată din fonduri europene și din bugetul local, a anunțat pe agina sa de Facebook, primarul sectorului 2, Rareș Hopincă.

Centrul de Recuperare va fi înființat într-o clădire deja existentă, aceasta urmând a fi consolidată și înălțată cu încă un etaj. Va avea o capacitate de aproximativ 20 de locuri pentru reabilitare pe durata unui program terapeutic cu durata între 3 și 12 luni, dar și servicii de zi conexe.

Centrul va fi situat pe strada Caroteni 21-23 și se va afla sub coordonarea DGASPC Sector 2, iar funcționarea acestuia va fi asigurată de o echipă compusă din medici în specialitatea psihiatrie pediatrică, psihologi, asistenți sociali, consilieri vocaționali, specialiști în activități ocupaționale ș.a., scris Rareș Hopincă pe pagina sa de Facebook.

Un studiu european arată că alcoolul, fumatul, jocurile e noroc și pastilele pe post de droguri sunt tentațiile care fac tot mai multe victime în rândul adolescenților români. Peste 80% dintre elevii de 15 și 16 ani au băut, aproape jumătate au fumat, iar unul din patru a pierdut bani la jocuri de noroc. Surprinzător, fetele raportează niveluri mai mari de expunere decât băieții.

Opt din zece adolescenți români de 15-16 ani recunosc că au băut alcool. Rata este aproape egală la fete și băieți. Țigările sunt următoarea tentație negativă. Cele electronice câștigă teren rapid. Fetele fumează în număr mai mare decât băieții. Aproape 7% dintre adolescenții de clasa a IX-a și a X-a recunosc că au folosit analgezice pentru a se droga. Și la acest capitol se detașează fetele. Un băiat din trei recunoaște că a pariat online sau în săli cu aparate electronice.

Cercetarea a fost realizată în 37 de state europene. La majoritatea capitolelor, adolescenții români cedează tentațiilor mai ușor decât colegii lor din alte țări.

Datele oficiale arată că unul din zece români s-a drogat cel puțin o dată în viață, adică aproape 2 milioane de români. Crește consumul și scade alarmant vârsta consumatorilor. Cel mai consumat drog de la noi este canabisul. Pe locul doi sunt „legalele”, o combinație de substanțe.

În 2025, România are deocamdată multe promisiuni și un singur centru rezidențial funcțional dedicat minorilor cu adicții – CREAATiV, la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, cu 24 de paturi, inaugurat abia în februarie 2024.

Comentarii

Citește mai departe

Poliția israeliană a împușcat și ucis un palestinian care încerca să escaladeze bariera de beton care separă Cisiordania ocupată de Ierusalim, în orașul Al-Ram care se învecinează cu zidul, au declarant autoritățile palestiniene. Ministerul palestinian al Sănătății și Semiluna Roșie Palestiniană l-au identificat pe bărbat ca fiind Zakaria Qatusa, în vârstă de 44 de ani, […]
Inflamația reprezintă un răspuns fiziologic fundamental al sistemului imunitar, esențial pentru supraviețuire. În mod normal, acest proces este declanșat de agenți patogeni, leziuni tisulare sau stimuli nocivi, având rolul de a elimina cauza agresiunii și de a iniția repararea țesuturilor. În aceste condiții, inflamația este acută, localizată și autolimitată. Inflamația cronică: mecanism biologic esențial transformat […]
După 60 de ani de colaborare, Crucea Roșie din România a inițiat o acțiune prin care solicită anularea mărcii oficiale „Salvamont” a cărui siglă, concepută în anii ’60 și consacrată legal în 1969, conține în partea ei centrală un simbol asemănător cu o cruce roșie. Acțiunea a generat un conflict juridic considerat fără precedent în […]
Coreea de Nord obține profituri uriașe din războiul Rusiei în Ucraina, furnizând arme și trupe Moscovei, potrivit agenției de informații a Coreei de Sud, relatează TVP World. Profituri și cooperare militară Un raport al Serviciului Național de Informații din Seul arată că veniturile estimate în ultimii trei ani se ridică la 14 miliarde de dolari, […]
Valul de frig care a cuprins România a adus temperaturi scăzute, zăpadă la altitudini de peste 1.600 de metri și ploi torențiale și furtuni în mai multe zone din țară. Miercuri dimineață, în Postăvaru temperatura era de 0 grade și un strat de zăpadă s-a depus pe terasa cabanei. La staţia meteo de la Vârful […]