Un consilier din Grupul Firea vrea sa interzica circulatia tuturor masinilor in Bucuresti timp de un week-end. Care sunt argumentele

politica

Lucian Iliescu, consilier PMP in cadrul Primariei Capitalei, a depus la secretariatul institutiei un proiect de hotarare care prevede interzicerea transportului cu autoturismele in Bucuresti un weekend pe an. Weekend-ul respectiv ar urma sa fie cel cu doua saptamani inainte de inceperea scolii. Iliescu voteaza constant alaturi de PSD in Consiliul General.

„Incepand cu anul 2018, se stabilesc zilele «Week-end fara poluare», in penultimul weekend inainte de inceperea anului scolar, in fiecare an. Perioada «Week-end fara poluare» este de sambata ora 10,00 pana duminica ora 16,00. Pe durata acestei perioade se interzice, pe teritoriul municipiului Bucuresti, circulatia tuturor autovehiculelor”, se arata in proiectul depus de Lucian Iliescu.

„Proiectul are si niste exceptii, pentru ca nu poti interzice toata circulatia. Eu cred ca este un proiect foarte benefic pentru Capitala, mai ales in contextul in care gradul de poluare este foarte mare. De undeva trebuie sa incepem, iar eu cred ca un astfel de weekend nu este un sacrificiu foarte mare, mai ales ca este perioada in care cei mai multi bucuresteni sunt in vacanta”, a declarat, pentru Mediafax, Lucian Iliescu.

Potrivit proiectului initiat de consilierul PMP, fac exceptie de la aceasta restrictie autovehiculele indreptatite sa utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, autovehiculele care efectueaza transport in comun, taxi-urile, ambulantele, ale celor care indeplinesc sarcini publice, transporta alimente si/sau aprovizioneaza pietele, respectiv autovehiculele de depanare sau de transport vehicule care au girofare galbene.

Totodata, in aceasta categorie se incadreaza si autovehiculele diplomatilor, militare, cortegiile mortuare, alaiurile de nunta sau botez si autovehiculele care transporta persoane aflate in urgenta medicala sau cu handicap locomotor si carele TV.

„Nerespectarea prevederilor art. 3 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 2.000 lei”, se mai arata in proiectul de hotarare care urmeaza sa fie analizat de secretariatul general al PMB.

„Comisia Europeana a deschis in data de 17 mai 2018 o procedura de infringement impotriva Romaniei si a altor cinci tari, considerand ca acestea nu au intreprins masuri pentru respectarea valorilor-limita convenite privind calitatea aerului. Potrivit CE, in cazul Romaniei, cea mai grava situatie este in aglomerarea Bucuresti, unde valorile-limita zilnice au fost depasite in mod persistent inca de la momentul in care legislatia Uniunii Europene a devenit aplicabila tarii noastre, iar in anul 2016 aceste valori au fost depasite pe o perioada de 38 de zile. (…) Pe langa sursele industriale stationare de poluare a aerului, localizate in general pe soseaua de centura a Bucurestiului, traficul vehiculelor este o sursa de poluare importanta, mai ales de-a lungul retelei nationale care se conecteaza la Bucuresti, precum si traficul masinilor grele pe soseaua de centura, etc.”, se arata in expunerea de motive a proiectului.

O decizie asemanatoare a fost luata de statul roman inainte de anul 1989, atunci cand pe drumurile din Romania se circula duminca „cu sot” si „fara sot”. Mai exact, in zilele de duminca se circula alternativ: intr-o duminica aveau dreptul sa circule autoturismele ale caror numere de inmatriculare se terminau cu o cifra cu sot, apoi, in duminica urmatoare, circulau doar autoturismele ale caror numere se terminau cu o cifra fara sot.

Justificarea deciziei de la vremea aceea a fost criza de combustibil cu care se confrunta Romania, perioada in care consumul de benzina era rationalizat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: