Un copil acuzat ca are un comportament agresiv fata de colegi si profesori invata singur intr-o scoala. Parintii celorlalti elevi nu-si mai lasa copiii la cursuri in semn de protest

news

Un elev de clasa a III-a din judetul Dambovita, acuzat ca ar avea un comportament agresiv fata de colegi dar si fata de profesori, mutat deja la a treia scoala, vine singur la ore, pentru ca nici un parinte nu mai vrea sa isi trimita copilul la scoala, potrivit Edupedu.ro.

In scoala sunt 150 de elevi.

Parintii anunta ca vor sa protesteze din nou, joi, 9 martie, in fata Inspectoratului Scolar Dambovita. Consiliul reprezentativ al Parintilor a fost convocat in aceeasi zi de catre conducerea scolii la o sedinta, unde vor fi prezenti un reprezentant al ISJ Dambovita, unul de la CJRAE Dambovita si unul de la DGASPC Dambovita.

Copilul a inceput orele luni, 6 martie, iar invatatoarea i-a predat doar lui. In clasa sa sunt 11 elevi inscrisi, insa nemultumirea parintilor a luat amploare la nivel de scoala. Parintii tuturor elevilor din scoala au constituit un grup si au anuntat ca refuza sa aduca la scoala copiii, de teama sa nu fie agresati de acest elev.

„Noi, parintii in continuare suntem pe pozitie. Nici ieri nu au fost copiii in scoala, nici astazi (n. red marti, 7 martie) copiii nostri nu sunt in scoala. Nu stiu ce se va intampla si vrem sa se rezolve situatia, practic. Mutand copilul de la o scoala la alta nu rezolvi situatia. Noi suntem o scoala mica, vrem sa fim in continuare linistiti. Nu il vrem in scoala. S-a iscat un scandal, plecand de la scoala Coresi. Nu suntem impotriva nimanui. Noi suntem nemultumiti de hotararea ISJ, care, din informatiile mele, a hotarat transferul la scoala noastra, si gata. Adica n-am fost anuntati”, a declarat unul dintre parinti.

Pe 21 februarie, mai multi parinti au protestat in fata scolii in care invata, pe motiv ca baiatul este violent cu colegii si au cerut masuri.

Directoarea scolii de unde a venit copilul le-a transmis parintilor prezenti la protest ca a incercat sa ia toate masurile care sa ofere acces liber la educatie tuturor copiilor din aceasta scoala.

„Am facut intalniri cu parintii copilului, atata vreme cat acestia au venit. Am organizat activitati de consiliere individuala a copilului cu consilierul scolar, nu-l confundati cu psihologul, are cu totul alte atributii. La nivelul claselor, am organizat activitati de consiliere de grup, nenumarate activitati in colaborare cu politia”, a adaugat aceasta.

Cazul copilului a fost evaluat de specialistii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Dambovita, la domiciliu, in prezenta reprezentantului legal, constatandu-se faptul ca minorul nu se afla intr-o situatie de abuz, neglijare sau exploatare alaturi de parinti, astfel incat nu s-a impus instituirea unei masuri de protectie speciala.

Specialistii institutiei au constatat ca minorul respecta regulile din familie si participa la activitati extrascolare, dar avand in vedere sesizarile privind comportamentul sau din mediul scolar, au recomandat consilierea psihologica a acestuia.

Parintii au fost invitati la sediul institutiei pentru includerea copilului intr-un program de consiliere psihologica, insa au transmis olograf faptul ca vor apela la serviciile unui psiholog privat.

Potrivit IJP Dambovita, unii parinti au depus si plangeri penale la politie in urma incidentelor de la scoala in care a fost implicat baiatul.

„Sunt efectuate cercetari, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste, sub aspectul savarsirii infractiunilor de lovire sau alte violente, amenintare, distrugere si portul sau folosirea fara drept de obiecte periculoase”, a mentionat purtatorul de cuvant al IPJ Dambovita, Lita Ana Maria Georgiana.

Pe 1 martie 2023 a avut loc al doilea protest al unui grup de parinti care a durat 4 ore cu intalniri cu conducerea DGASPC Dambovita si Inspectoratul Scolar Dambovita

Tot pe 1 martie a fost si prima pozitie oficiala ministerului Educatiei, prin interventia secretarului de stat Sorin Ion, in cadrul emisiunii Acces Direct.

Baiatul avea probleme de comportament inca de la gradinita, isi aminteste secretarul de stat in ministerul Educatiei, Sorin Ion, care la vremea respectiva era inspector scolar general in judetul Dambovita.

El a subliniat ca orice copil din tara asta are nevoie are dreptul la educatie si are dreptul la a i se acorda o sansa.

„Pe de alta parte, inteleg ingrijorarile parintilor, insa de aici, pana la a cere sa dispara acel copil din scoala, este cale destul de lunga si nu acceptam asa ceva. Solutia este colaborarea dintre institutii, pentru a i se acorda acestui copil ajutorul. Un copil terorist nu exista, aceasta abordare este una profund gresita, repet, intelegand ingrijorarile parintilor, am convingerea ca institutiile in drept vor gasi solutia cea mai buna, astfel incat copilul sa fie integrat la scoala”, a precizat secretarul de stat.

Sorin Ion a anuntat si o masura, un al doilea consilier scolar pentru copil.

„In urma discutiilor noastre cu centrul Judetean de Resurse si asistenta educationala, deja s-a luat masura ca la unitatea de invatamant la care oficial copilul este inscris in acest moment, pe langa consilierul scolar, deja existent in scoala, sa fie repartizat un al 2-lea consilier, pentru a putea supraveghea suplimentar. (…) Ceea ce este extrem de important in aceasta situatie, colaborarea cu familia, care familie trebuie sa accepte ca elevul are o problema de comportament. Am inteles ca la acest moment nu accepta acest lucru si ca e necesara interventia asupra lui. Dupa parerea mea, perceptia publica este putin exagerata. Vorbim de un copil in clasa a 3-a, totusi”, a spus secretarul de stat.

Referitor la transferul elevului, Sorin Ion a recunoscut ca transferul nu rezolva problema, ci o muta dintr-o parte in alta.

„Transferul unui elev este bine reglementat in regulamentul nostru de organizare si functionare si transferul in timpul anului scolar in situatii exceptionale. Vorbim de niste presupuneri ale parintilor, ca se va intampla ceva sau mai plastic vorbind, vorbim de drobul de sare in acest moment, poate ca nu se va intampla nimic, poate ca se va adapta foarte bine la colectiv si comportamentul se imbunatateste”, a spus Sorin Ion.

„Solutiile pe care le-am auzit exprimate de catre parinti sunt inaplicabile, sa exmatriculam copilul exclus, sa mutam copilul intr-o scoala speciala, fara dorinta parintilor, exclus. Repet, dreptul la educatie este stipulat in Constitutie”, a precizat secretarul de stat.

Acesta a fost intrebat, ce se va intampla in cazul in care colegii lui nu mai merg la scoala.

„Cred ca un parinte responsabil ia decizia pentru propriul copil sa nu il lipseasca de educatie”, a raspuns secretarul de stat in ministerul Educatiei.

Intrebat ce solutii mai sunt, daca va mai exista un caz de violenta in scoala in care a ajuns acest copil, Sorin Ion a declarat ca a avut discutii pana la nivelul presedintei Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului: „Solutiile nu le ia un om, ci niste institutii, asteptam solutii de la cei care sunt calificati in aceasta zona, DGASPC, consilier scolar, inspector scolar”, a spus secretarul de stat in ministerul Educatiei.

Inspectoratul Scolar Dambovita a precizat ca „nu a fost un transfer impus de Inspectoratul scolar. La inspectorat au venit doi parinti disperati, care au solicitat transferul, pentru ca se simt marginalizati si stigmatizati atat ei, cat si copilul.”

La scoala la care a invatat pana acum, baiatul a avut calificative foarte bine si un bine.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: