Un fost ministru al Educatiei a fost trimis in judecata de DNA. Faptele sale au adus un prejudiu de cateva milioane de euro

news

Fostul ministru pentru Invatamant Superior Mihnea Costoiu a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu de catre procurorii DNA, in dosarul „Cutezatorii”, in timp ce Dinu Pescariu si alte doua persoane scapa de acuzatii. Ancheta vizeaza modalitatea de prelungire cu 25 de ani a contractului de inchiriere prin care Baza sportiva si de agrement pentru copii ”Cutezatorii” din Bucuresti fusese data in folosinta Fundatiei “Dinu Pescariu”, prejudiciul in acest caz fiind de peste 10,7 milioane de euro.

Mihnea Costoiu, secretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale la momentul comiterii faptelor, a fost trimis in judecata sub control judiciar, a anuntat, marti, DNA. Potrivit DNA, in perioada martie – septembrie 2009, Costoiu a incheiat cu Fundatia “Dinu Pescariu” un act aditional la un contract de locatiune incheiat anterior cu Regia Autonoma – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.). Actul aditional a fost incheiat fara a exista o aprobare data printr-o hotarare de guvern, fara organizarea unei licitatii publice in conditiile legii, precum si in lipsa avizului directiilor de specialitate din cadrul ministerului. Mai mult, acest document a fost incheiat in conditiile in care Ministerul Educatiei Nationale intentase proces Fundatiei „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, in perioada respectiva, se afla in curs de judecata (terenurile si constructiile aferente Bazei Cutezatorii fusesera trecute in domeniul public al statului prin Hotararea de Guvern nr. 160/2005), spun procurorii.

Prin semnarea actului aditional, a fost oprit procesul in care Ministerul Educatiei Nationale solicitase incetarea contractului de locatiune, iar ministerului i-a fost cauzatun prejudiciu in valoare totala de 10.796.662,8 euro reprezentand diferenta dintre valoarea reala de piata a chiriei in suma de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/luna x 105 luni in perioada iulie 2009-martie 2018) si suma efectiv platita de Fundatia “Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/luna x 105 luni in perioada iulie 2009-martie 2018).

Procurorii au decis instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor imobile ale lui Mihnea Costoiu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

De asemenea, procurorii au dispus solutia clasarii ca in cazul lui Mihai Paunica Mihai, Ispas Gabriel Liviu si Leahu Gabriel, avand in vedere ca prin raportul de expertiza criminalistica s-a stabilit ca semnaturile de pe actul aditional la contractul de locatiune nu apartin acestora..

De asemenea, a fost dispusa solutia clasarii si in cazul lui Dinu Pescariu deoarece nu exista probe pentru a atrage raspunderea penala a acestuia.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: