Sesizat de ONG-ul American Oversight, care militeaza pentru o mai mare transparenta in afacerile publice si care acuza administratia Trump ca a incalcat legislatia privind comunicatiile oficiale folosind Signal, judecatorul James Boasberg a ordonat pastrarea tuturor mesajelor schimbate pe acest grup intre 11 si 15 martie.
Datele de contact private ale unor consilieri de varf ai lui Donald Trump in domeniul securitatii sunt accesibile pe internet, a indicat miercuri revista germana Der Spiegel, in plina polemica legata de dezvaluirea accidentala a unui plan de lovituri impotriva rebelilor houthi din Yemen. Revista germana a scris ca a efectuat cautari care i-au permis sa ajunga la numere de telefon mobil, adrese de e-mail si, in unele cazuri, parole ale unor oficiali americani.
Consilierul pentru securitate nationala Mike Waltz l-a invitat din greseala pe redactorul sef al revistei The Atlantic, Jeffrey Goldberg, la un grup de discutii pe Signal dedicat atacurilor americane impotriva rebelilor houthi si incluzand cei mai inalti responsabili americani.