Un lider al separatistilor rusi din Donetk propune crearea de lagare de concentrare in care „ucrainenii recalcitranti sa fie reeducati” – VIDEO

externe

Pavel Gubarev, separatist, rus, Ucraina, lagare de concentrare

Unul dintre liderii militantilor pro-rusi din autoproclamata „Republica Populara Donetk” („DNR”) a declarat ca, aflata in imposibilitatea de a extermina toti ucrainenii, Rusia ar putea recurge la infiintarea unor lagare de concentrare in care sa „reeduce” populatia locala.

„Noi nu nutrim ura fata de ucraineni. Nu cunoastem un astfel de fenomen”, a declarat Pavel Gubarev intr-o inregistrare video distribuita joi pe Twitter. „Dar, daca vorbiti cu ucrainenii, acestia au o ura brutala fata de noi”, a sustinut el.

Liderul militantilor din Donetk afirma ca, daca Rusia va iesi victorioasa, „va trebui sa coexiste cu ucrainenii din teritoriile ocupate. Nu stiu cum vom putea trai impreuna dupa victoria noastra. Nu-i putem masacra [pe ucraineni] acolo; nu putem comite un genocid impotriva lor. Va trebui sa ii reeducam, sa cream lagare de concentrare”.

El sustine ca, pentru ca Rusia sa realizeze acest lucru, trebuie mai intai sa-si asigure victoria „cu orice pret” si sa „ucida cat mai multi oameni, dupa cum este necesar”. Gubarev a jucat un rol proeminent la inceputul protestelor pro-ruse din Donbass in 2014, asumandu-si ulterior titlul de „guvernator al poporului” in regiunea Donetk. Vara trecuta, Radio Libertatea a relatat ca motivul pentru care Pavel Gubarev a luptat impotriva Ucrainei a fost castigul financiar.

Pe 12 octombrie anul trecut, el a publicat un videoclip in care avertiza ca populatia care traieste in acele regiuni anexate de Rusia, precum si in teritoriile care nu au fost inca capturate de trupele ruse, dar care sunt revendicate de Kremlin, are de ales intre a accepta autoritatea Moscovei sau a muri.  „Noi [fortele ruse] nu venim sa va ucidem, ci sa va convingem”, a spus Gubarov. „Dar, daca nu vreti sa fiti convinsi, va vom ucide. Vom ucide cati va trebui sa ucidem: un milion, cinci milioane sau va vom extermina pe toti.”

In luna iulie a acestui an, Gubarov a fost retinut in capitala rusa Moscova, in apropierea cladirii tribunalului Misceanski, care judeca un caz impotriva unui alt fost lider al militantilor „DNR”, Igor Ghirkin.  Gubarev a fost retinut in timpul unui protest solitar, in care cerea eliberarea lui Ghirkin. Fostul lider al „DNR” a fost arestat in timp ce vorbea cu presa despre cazul Ghirkin, dar ulterior a fost eliberat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: