Osteoartrita este o afecțiune articulară complexă, asociată cu modificări ale cartilajului, osului și celorlalte structuri ale articulației. Durerea, rigiditatea și limitarea mișcărilor pot afecta considerabil activitățile zilnice. Din acest motiv, tratamentul nu urmărește doar diminuarea durerii, ci și păstrarea mobilității și a funcției articulare.
Studiile clinice arată că paracetamolul poate determina o anumită reducere a durerii la persoanele cu osteoartrită a genunchiului sau șoldului. Diferența față de placebo este însă mică și, în multe cazuri, nu atinge pragul considerat suficient de mare pentru a fi perceput drept o ameliorare importantă de către pacient.
O amplă analiză Cochrane, care a evaluat studii randomizate cu peste 3.500 de participanți, a constatat că paracetamolul produce doar îmbunătățiri minore ale durerii și funcției fizice. Pe o scară a durerii de la 0 la 100, diferența medie în favoarea paracetamolului a fost de aproximativ 3 puncte comparativ cu placebo. Cercetătorii au apreciat că această diferență nu reprezintă o ameliorare clinică importantă.
Această concluzie nu înseamnă că nicio persoană nu poate simți o îmbunătățire după administrarea paracetamolului. Răspunsul la analgezice diferă de la un pacient la altul. La nivelul întregii populații studiate, beneficiul mediu rămâne însă redus.
Rezultatele nu provin dintr-un singur studiu. O analiză publicată în The BMJ, care a evaluat 192 de studii și peste 100.000 de participanți, a comparat numeroase tratamente medicamentoase utilizate pentru osteoartrita genunchiului și șoldului.
În cazul paracetamolului administrat în cantități apropiate de patru grame pe zi în studiile analizate, reducerea durerii față de placebo a fost de aproximativ 4 milimetri pe o scară vizuală de 100 de milimetri. Autorii au concluzionat că paracetamolul are unul dintre cele mai mici efecte dintre tratamentele medicamentoase evaluate pentru durerea provocată de osteoartrită.
O altă analiză sistematică publicată anterior în The BMJ ajunsese la rezultate asemănătoare. Cercetătorii identificaseră un avantaj statistic al paracetamolului față de placebo, însă efectul asupra durerii era redus. Diferența dintre existența unui rezultat statistic și relevanța sa pentru pacient este importantă. Un medicament poate demonstra un efect într-un studiu fără ca acel efect să fie suficient de mare pentru a produce o schimbare evidentă în viața de zi cu zi.
Poziția paracetamolului în tratamentul osteoartritei s-a schimbat pe măsură ce dovezile științifice au devenit mai solide. Medicamentul era recomandat frecvent în trecut drept una dintre primele opțiuni pentru controlul durerii. Ghidurile moderne sunt mai prudente.
Institutul britanic NICE recomandă ca paracetamolul să nu fie oferit de rutină persoanelor cu osteoartrită. Ghidul precizează că nu există dovezi puternice privind un beneficiu și admite utilizarea lui, în anumite situații, pentru perioade scurte și ocazional, mai ales atunci când alte tratamente medicamentoase nu pot fi administrate, nu sunt tolerate sau nu au avut efect.
American College of Rheumatology și Arthritis Foundation au adoptat o abordare ceva mai permisivă, dar recomandarea pentru acetaminofen, denumirea utilizată în Statele Unite pentru paracetamol, este una condiționată. Acest lucru reflectă tocmai beneficiul modest demonstrat de studiile clinice și necesitatea individualizării tratamentului.
Paracetamolul este perceput adesea drept un medicament blând, însă siguranța sa depinde de cantitatea administrată, durata utilizării, starea de sănătate a pacientului și celelalte medicamente folosite.
Unul dintre principalele riscuri este afectarea ficatului atunci când dozele recomandate sunt depășite. Pericolul poate apărea și accidental, deoarece paracetamolul se găsește în numeroase produse combinate pentru durere, răceală sau gripă. O persoană poate ajunge astfel să utilizeze concomitent mai multe produse care conțin aceeași substanță activă fără să își dea seama.
Revizuirea Cochrane dedicată osteoartritei a identificat mai multe modificări ale analizelor funcției hepatice în rândul participanților care au primit paracetamol decât în grupul placebo, deși autorii au precizat că semnificația clinică a acestor modificări nu era clară.
Persoanele care consumă alcool în cantități importante, au boli hepatice, sunt fragile, au o greutate corporală redusă sau urmează alte tratamente trebuie să discute cu medicul ori farmacistul înainte de utilizarea repetată a paracetamolului. Creșterea dozei în speranța obținerii unui efect analgezic mai puternic nu reprezintă o strategie sigură.
Datele disponibile nu susțin ideea că paracetamolul ar fi un tratament eficient pentru modificările structurale produse de osteoartrită. Medicamentul este un analgezic și, atunci când funcționează, acționează asupra simptomului reprezentat de durere. Nu reface cartilajul și nu oprește evoluția bolii.
Managementul modern al osteoartritei pune un accent important pe intervențiile nemedicamentoase. Exercițiile terapeutice adaptate capacității pacientului ocupă un loc central, iar reducerea greutății corporale este recomandată persoanelor supraponderale sau cu obezitate atunci când sunt afectate articulațiile membrelor inferioare. Menținerea activității fizice și întărirea musculaturii pot contribui la îmbunătățirea funcției și la reducerea simptomelor.
Atunci când este nevoie de medicamente, alegerea trebuie făcută în funcție de articulația afectată, intensitatea simptomelor, vârstă, bolile asociate și riscurile individuale. Antiinflamatoarele nesteroidiene pot fi mai eficiente împotriva durerii în anumite forme de osteoartrită, dar au propriile riscuri gastrointestinale, cardiovasculare și renale și nu sunt potrivite pentru orice pacient.
În concluzie, paracetamolul nu este complet lipsit de efect în osteoartrită, dar beneficiul său mediu este redus. Pentru unele persoane poate oferi o ameliorare temporară, în special atunci când alte opțiuni nu sunt potrivite, însă dovezile disponibile nu justifică folosirea lui de rutină drept principal tratament al durerii provocate de osteoartrită. Decizia trebuie individualizată, iar utilizarea repetată sau pe termen lung este bine să fie discutată cu un profesionist din domeniul medical.