Un membru al Guvernului anunta ca „tuta absoluta” face ravagii

news

Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii Daniel Botanoiu a anuntat miercuri, la Buzau, ca daunatorul tuta absoluta, care afecteaza culturile de legume, isi face simtita prezenta in trei judete si le-a cerut legumicultorilor sa aplice procedura curativa de combatere, pentru ca altfel exista riscul ca acest daunator sau bolile respective sa se extinda peste tot, in toate culturile.

„In 2012, acest daunator a aparut in Romania adus prin acele importuri de tomate din America Latina sau cu ambalajele aduse din America Latina. Sunt trei judete unde daunatorul isi face simtita prezenta si anume Buzau, Galati si Ialomita”, a declarat secretarul de stat, la finalul sedintei Comisiei pentru agricultura desfasurata miercuri la Buzau.

Cu acest prilej, Daniel Botanoiu le-a indicat producatorilor masurile specifice pentru combaterea daunatorului.

„Trebuie sa fim foarte atenti, exista masurile de preventie care se aplica, de asemenea exista masurile de combatere cu eficienta respectiva, pentru ca nu au eficienta suta la suta si, sigur, cel mai bine este sa avem masurile curative si procedura curativa foarte bine pusa la punct. Am indicat producatorilor astazi ca in momentul aparitiei daunatorului toate acele plante sa fie introduse in sac de plastic, legat la gura, dus in locurile indicate de catre specialistii de la Fitosanitar, pentru ca altfel riscam sa intindem acest daunator sau bolile respective peste tot, in toate culturile”, a mai declarat sursa citata, scrie Agerpres.

Secretarul de stat sustine ca pentru combaterea acestui daunator „trebuie sa lucreze nu numai specialistii din Fitosanitar, dar si producatorii”.

Tuta absoluta este o molie minuscula care ataca legumele cultivate in spatiile protejate si le compromite in totalitate.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: