Un ministru îi cere lui Grindeanu să plece pe o insulă cu Olguța și Manda: ”Să se autoexileze, ei au declanșat criza”

Un ministru îi cere lui Grindeanu să plece pe o insulă cu Olguța și Manda Să se autoexileze ei au declanșat criza
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a lansat un atac dur la adresa liderului PSD Sorin Grindeanu, într-un interviu acordat Digi24, afirmând că acesta ar trebui să „se autoexileze”, deoarece a declanşat criza politică.

Pîslaru a vorbit şi despre PSD, despre Ilie Bolojan, despre rolul fondurilor europene în dezvoltarea României şi despre influenţa serviciilor secrete.

Pîslaru: Sorin Grindeanu ar trebui să se autoexileze

Întrebat ce politician ar exila pe o insulă pustie, Dragoş Pîslaru l-a indicat pe Sorin Grindeanu.

„O să-mi iau şuturi acum: Sorin Grindeanu. Ar trebui să se autoexileze, din punctul meu de vedere, pentru că domnia sa a declanşat, de fapt, toată această criză”, a afirmat ministrul.

Pîslaru a continuat ironic, susţinând că alături de liderul PSD ar mai putea fi trimişi şi alţi politicieni.

„Poate în spate ar mai fi câţiva care ar trebui exilaţi împreună cu domnia sa şi să ajungă să se canibalizeze cei trei pe insulă”, a spus Dragoş Pîslaru. Cel mai probabil s-a referit și la Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu.

Pîslaru: Sunt pesedişti profesionişti, conducerea e problema

Ministrul a precizat că nu consideră că toţi membrii PSD pot fi judecaţi la fel şi că există social-democraţi profesionişti.

El a spus însă că problema partidului este conducerea.

„Sunt pesedişti care sunt oameni profesionişti. Chestia asta de 0 sau 1, că dacă eşti pesedist automat eşti făţarnic sau şobolan, asta nu este adevărat. Sunt şi pesedişti care sunt, într-adevăr, oameni profesionişti. Conducerea e problema”, a declarat Pîslaru.

Pîslaru îl alege pe Ilie Bolojan între Nicuşor Dan şi actualul premier

Întrebat pe cine ar alege între preşedintele Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, Dragoş Pîslaru a spus că opţiunea sa ar fi fostul premier.

„Ilie Bolojan, pentru că este cel cu care am lucrat toată această perioadă”, a declarat ministrul.

Pîslaru a apărat şi măsurile economice nepopulare asociate Guvernului Bolojan, fiind întrebat ce le-ar răspunde celor care folosesc apelativul „Ilie Sărăcie”.

„Din când în când ai nevoie de oameni care să poată lua decizii atunci când ele se impun şi că, dacă aceste decizii sunt lăsate să fie duse până la capăt, o să vedem că mai multă prosperitate este adusă de decizii grele decât de ideea de a fi populist”, a afirmat acesta.

Ministrul a adăugat că România este primul stat membru al Uniunii Europene care a început elaborarea unei strategii anti-sărăcie, ca răspuns la apelul Roxanei Mînzatu, vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene.

Pîslaru: Serviciile secrete sunt cel mai mare secret din Guvern

În acelaşi interviu, Dragoş Pîslaru a fost întrebat care este „cel mai mare secret” din Guvernul României.

Ministrul a răspuns: „Serviciile secrete”.

„Ce se întâmplă, unde se întâmplă, cum se întâmplă cu privire la aceste lucruri? Dar mi se pare că există încă această idee că aceste servicii, care tot ce trebuie să facă sunt să apere ţara, şi probabil că asta fac, ar fi ceva aşa, o legendă. Deci, da, nu am reuşit niciodată să înţeleg exact ce e atât de complicat de vorbit despre lucrurile astea”, a declarat Pîslaru.

Pîslaru: Fără bani europeni, România ar fi comparabilă cu Serbia

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a vorbit şi despre importanţa fondurilor europene pentru dezvoltarea României.

El a spus că, fără banii europeni, România ar fi fost, din perspectiva dezvoltării, într-o situaţie comparabilă cu Serbia.

„Ar fi undeva comparabilă cu Serbia în acest moment, din perspectiva dezvoltării. La 108 miliarde de euro primite şi la 36 de miliarde de euro contribuite la buget, deci cu un net de 72 de miliarde de euro, asta a fost o sursă crucială pentru dezvoltarea României”, a explicat ministrul.

Pîslaru critică discursul „Nu ne vindem ţara”

Dragoş Pîslaru a criticat şi discursul suveranist construit în jurul sloganului „Nu ne vindem ţara”.

Ministrul a spus că România nu poate funcţiona după un model autarhic şi are nevoie de investiţii şi colaborare cu alte state europene.

„Nu, nu este corect. Cred că există în acest moment o ideologie complet greşită, care pleacă de la ideea că România ar putea aspira la un model autarhic, în care să ne închidem numai noi între noi”, a declarat acesta.

Pîslaru: Nu prea mint. Poate mai exagerez din înflăcărare

Întrebat care este „cea mai bună minciună” spusă ca politician, Dragoş Pîslaru a afirmat că nu obişnuieşte să mintă.

El a recunoscut însă că, în 2016, când era ministru al Muncii, a spus că va adopta legea salarizării până la finalul mandatului, lucru care nu s-a întâmplat.

„Poate mai exagerez, din înflăcărare, anumite lucruri, dar de minţit nu am minţit. Mandatul ăsta, în mod cert, nu”, a spus ministrul.

„În trecut, ce cred într-adevăr că am greşit a fost că în 2016 am spus că voi adopta legea salarizării până la sfârşitul mandatului, ceea ce nu s-a întâmplat”, a adăugat Pîslaru.

Pîslaru: În cazul meu, mă întreţine soţia

Ministrul a vorbit şi despre veniturile politicienilor, afirmând că, în cazul său, soţia câştigă mai mult decât el.

„În cazul meu mă întreţine soţia, ceea ce ştiu că este foarte greu de crezut în momentul de faţă. Dar asta este situaţia. Dumneaei câştigă mai mult decât câştig eu ca ministru în România”, a declarat Pîslaru.

El a precizat că soţia sa lucrează la o instituţie internaţională.

„Soţia lucrează la o instituţie internaţională şi câştigă de trei ori mai bine”, a spus ministrul.

Dragoş Pîslaru a susţinut că nivelul de salarizare din administraţia publică ridică o problemă reală în privinţa atragerii de profesionişti în funcţii de demnitate publică.

„Faptul că nimeni nu-şi pune problema cum poţi, într-adevăr, să fii şi demnitar, şi să poţi să ai un venit corespunzător pentru familie, asta este o întrebare foarte, foarte pertinentă”, a afirmat ministrul.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov a emis autorizația de mediu pentru funcționarea Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa, deținut de omul de afaceri George Copos, documentul impunând însă o serie de condiții stricte privind aprovizionarea, gestionarea deșeurilor și protejarea faunei din aria naturală protejată. Potrivit autorizației emise în 11 iunie și citate de cotidianul local, […]
Forțele ucrainene au lansat, în ultima săptămână, atacuri repetate cu drone cu rază medie de acțiune asupra unor poduri care leagă Crimeea de frontul din sudul Ucrainei, încercând să afecteze rutele folosite de armata rusă pentru transportul militarilor, muniției și combustibilului. Regimentul 1 Separat de Asalt al Ucrainei a anunțat că operațiunile au vizat poduri […]
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă astăzi între orele 10:00 și 21:00. Sunt vizate Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei, unde sunt așteptate ploi torențiale, intensificări ale vântului și descărcări electrice. Autoritățile recomandă populației să respecte măsurile de siguranță în condiții de vreme severă. Furtuni și vânt puternic […]
Restaurantul Golful Pescarilor din Agigea a fost închis temporar de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, în urma unui control desfășurat după o reclamație privind o posibilă toxiinfecție alimentară. Restaurantul funcționează prin firma Golful Pescarilor SRL și este deținut de Ionuț Cîrjaliu Nuțoaia, ginerele primarului PSD din Agigea, Cristian Cîrjaliu. Decizia inspectorilor a venit […]
Producția de țiței a Rusiei a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimul an în luna mai, pe măsură ce Ucraina și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii petroliere a țării, conform datelor publicate de Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) pe 11 iunie. Producătorii ruși au pompat o medie de 9,009 milioane de barili de […]