Un nou fenomen creeaza isterii in masa in SUA, Canada si UK: CLOVNII infricosatori. Casa Alba reactioneaza

externe

Fenomenul clovnilor infricosatori, care a speriat in ultimele luni locuitorii din Statele Unite, ia amploare si se raspandeste si in alte tari precum Marea Britanie, Australia si Canada. Ca urmare, autoritatile avertizeaza ca nu vor fi tolerate astfel de comportamente, efectuand chiar retineri, iar clovnii profesionisti se tem pentru viata lor si anunta un protest, informeaza Agerpres.

”Moda” persoanelor deghizate in clovni pentru a speria in special copii si adolescenti, a debutat in luna august, in Statele Unite unde au fost raportate mai multe situatii de astfel de persoane costumate care incercau sa ademeneasca minori in paduri, in statul South Carolina.

De atunci, au fost inregistrate numeroase cazuri de clovni sau de grupuri de persoane deghizate astfel, care au speriat si chiar i-au pus pe fuga pe unii locuitori din diverse state americane, din Alabama pana in Wisonsin, dupa cum arata Time.com.

Multe dintre situatiile raportate erau simple glume, insa autoritatile au anuntat ca nu tolereaza astfel de manifestari si au efectuat retineri — in Alabama, cel putin sapte persoane au fost acuzate de amenintari teroriste aflate in conexiune cu ”activitate legata de clovni”, dupa cum a declarat seful politiei din Rainbow City, Jonathon Horton.

In Statele Unite, ”isteria clovnilor”, cum a fost denumita, a ajuns chiar si pana la Casa Alba. Secretarul de presa Josh Earnest a declarat ca ”evident, aceasta este o situatie pe care fortele de ordine o iau in serios”.

In Canada, mai multe sectii de politie din regiuni precum Gatineau, Quebec, Halifax, Nova Scotia, Cape Breton, Bowmanville, Ontario, Toronto si Ottawa au inregistrat sesizari privind aparitii infricosatoare ale unor persoane deghizate in clovni.

Si in Marea Britanie au fost consemnate, in ultima perioada, aparitii de persoane costumate in clovni care ii sperie atat pe copii, cat si pe adulti. Primul astfel de caz ar fi avut loc la 4 octombrie si de atunci putine zone din aceasta tara au scapat neatinse de acest fenomen, informeaza Daily Mail. Unul dintre cazuri a fost cel al unei femei care a intrat in travaliu inainte de termen dupa ce un clovn a sarit pe ea in Leicester. Un alt caz, considerat cel mai grav, s-a petrecut in County Durham, unde un barbat costumat in clovn a amenintat cu un cutit patru copii care se intorceau de la scoala.

Autoritatile britanice incurajeaza populatia sa raporteze astfel de situatii, insa si-au manifestat tototdata ingrijorarea ca acest lucru va aglomera munca operatorilor de la serviciile de urgenta.

Fortele de ordine din Wales au inregistrat intr-un singur weekend 30 de sesizari legate de aparitia infricosatoare a persoanelor costumate in clovni, potrivit Daily Mail.

In Australia, mai multe astfel de aparitii au fost semnalate la sfarsitul saptamanii trecute, in statul Western Australia, informeaza Xinhua News.

Un barbat costumat in clovn a pus pe fuga, sambata noaptea, un grup de adolescente pana ce a fost dus la un post de politie din West Australia. Barbatul in varsta de 19 ani se pare ca ar fi speriat fetele in apropierea unui centru comercial din Northam, nord-estul Perth, si le-a fugarit circa 700 de metri inainte de a fi prins. Acesta a fost acuzat de comportament nepotrivit si de posesiune de costum in scopul deghizarii, lucru considerat ilegal daca acesta este utilizat pentru a ascunde identitatea in scopul comiterii unui delict.

Intr-un alt incident petrecut in Perth, o femeie a raportat o altercatie, duminica noaptea, cu un barbat costumat in clovn, in zona Tonkin Highway din Champion Lakes. Atacatorul a fugit si nu a putut fi prins in ciuda faptului ca a fost cautat atat pe calea aerului cat si cu caini politisti.

Purtatorul de cuvant al politiei din Western Australia a declarat ca duminica au fost raportate si alte incidente in care ar fi fost implicati clovni, insa politistii nu au putut verifica informatiile odata ajunsi la fata locului. ”Nu este ilegala costumarea in clovn, insa daca o persoana care face acest lucru este implicata intr-o activitate criminala, antisociala sau amenintatoare fata de alti oameni, politia va investiga cazul”, a tinut sa precizeze acesta.

Pe fondul raspandirii acestui fenomen in Australia, politia a emis avertismente in statele Victoria si South Australia. Exista si pagini de Facebook dedicate acestui fenomen din Western Australia, pe care se mentioneaza ca au fost observati clovni cu drujbe, ciocane, macete si alte arme, insa politia nu a confirmat astfel de incidente, mai arata sursa citata.

Reprezentantii politiei din Victoria au declarat pentru CNN ca ”nici un comportament intimidant si amenintator, dar si anti-social nu va fi tolerat”.

”Isteria clovnilor” a condus la aparitia unui alt fenomen: vanatorii de clovni. Sute de studenti din Pennsylvania au marsaluit, la inceputul acestei luni, pe strazile din campusul Universitatii Pennsylvania pentru o ”vanatoare in masa” de clovni.

Haosul provocat de aceste tendinte isi pune amprenta asupra comunitatii clovnilor profesionisti, iar comunitatea clovnilor din Tucson, Arizona, a anuntat ca va organiza, la 15 octombrie, un protest intitulat ‘Clown Lives Matter’, ca reactie la fenomenul care terorizeaza comunitatile, potrivit Fox News.

”Ma tem pentru viata mea”, a declarat Jordan Jones, care lucreaza in acest domeniu, potrivit Time.com. ”Oamenii se uita la mine ca si cum as fi un clovn care incearca sa le faca rau”, a mai spus acesta adaugand ca se simte amenintat de ”vanatoarea de clovni”.

Unul dintre cei considerati de unele voci responsabil de fenomenul clovnilor infricosatori, scriitorul bestseller de romane de groaza Stephen King, a declarat ca aceasta isterie este bine sa inceteze. Autorul ”Orasului bantuit” (”It”), publicat in 1986, nu se simte deloc amuzat de paranoia iscata de personajele costumate si a sarit in apararea clovnilor adevarati scriind pe Twitter ca ”majoritatea sunt buni, ii inveselesc pe copii, ii fac pe oameni sa rada”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: