Un nou macel in PSD. Ciolacu sustine ca Dancila si omul lui Firea sunt folositi de Iohannis pentru a „destabiliza” PSD

politica

Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a sustinut miercuri seara ca Viorica Dancila si viceprimarul Aurelian Badulescu, mana dreapta a Gabrielei Firea, sunt oamenii lui Klaus Iohannis.

Ciolacu a sustinut ca Iohannis s-a folosit de cei doi pentru a „destabiliza” PSD-ul.

„Eu nu-mi pun colegii la locul lor si cred ca v-ati obisnuit cu felul meu mai democratic de a conduce partidul. Partidul Social Democrat este un partid viu, este normal cand doresti sa scada un partid, prin populism, prin anumite persoane sa creezi un scandal in interiorul partidului. Eu n-o sa dau satisfactie celor care incearca acest lucru. Cred ca intre timp colegii mei s-au lamurit ca au fost manipulati si pacaliti si s-au lasati antrenati in aceasta retorica a presedintelui Romaniei”, a pretins Ciolacu la Realitatea Plus.

Ciolacu a mai anuntat ca refuza sa demisioneze.

”Sunt fiu de pilot militar. Am fost crescut intr-o anumita rigoare. Sunt un patriot prin fibra mea. Nu trebuie sa dau explicatii nimanui pentru ca nu am gresit cu nimic! Nici eu, nici colegii mei. Eu am documente. Daca dumneavoastra credeti 1% ca eu as fi facut cu intentie sa treaca vreodata un astfel de proiect anti-romanesc, atunci chiar ar fi fost cazul sa ma retrag!

Nu am nicio explicatie de dat pentru ca nu am facut nimic. Sa nu confundam trecerea unei legi tacite la o Camera, care nu este decizionala, catre Senat unde aceasta lege putea sa stea zece ani fara sa ajunga la promulgare. Iohannis a facut astazi o manipulare politica, nepermisa pentru o persoana aflata intr-o asemenea functie”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Ulterior, la Digi24, Ciolacu a mai spus ca Dancila si-a sincronizat atacul la adresa sa cu Klaus Iohannis.

„Ca sa nu creasca partidul trebuie dus si un atac din interior. Nu vi se pare curios ca Dancila a pus o postare sponzorizat de aseara pe Facebook, iar azi a iesit presedintele?”, a acuzat seful PSD.

Fostul premier al PSD, Viorica Dancila, a revenit miercuri cu un nou mesaj in care i-a cerut lui Marcel Ciolacu sa demisioneze din fruntea PSD ca urmare a adoptarii tacite a Legii Autonomiei Tinutului Secuiesc de catre Camera Deputatilor.

„Responsabilitatea – sau mai bine zis IRESPONSABILITATEA – se imparte intre conducerea Camerei Deputatilor si conducerea Guvernului. Daca Marcel Ciolacu a inchis ochii, nu i-a pasat ori a fost incompetent, la fel a fost cazul si cu Ludovic Orban, care s-a raportat la subiect cu aceeasi sustinere tacita, nepasare ori incompetenta. Mai mult, nici liberalii importanti din Camera Deputatilor n-au facut nimic pentru a impiedica aceasta jignire grava la adresa romanilor si acest demers de incalcare flagranta a Constitutiei Romaniei.

(…) Reafirm ca Marcel Ciolacu e obligat sa-si dea demisia din fruntea PSD. Iresponsabilitatea de acest fel si la acest nivel se plateste cu demisia!”, a scris Dancila pe Facebook.

Cu cateva ore mai devreme, Dancila a scris ca Ciolacu i-a „umilit” pe romani.

„Oricine ar fi fost liderul PSD si Presedintele Camerei Deputatilor astazi, daca a permis adoptarea acestui proiect de lege profund anti-constitutional si anti-romanesc, nu merita sa ii mai reprezinte pe romani si nici sa ramana in fruntea partidului. Este un precedent periculos si in egala masura jenant pentru Romania si pentru Parlament, dar si pentru Partidul Social Democrat, care nu merita sa deconteze monstruoasa iresponsabilitate a lui Marcel Ciolacu.

Acest demers privind trecerea proiectului de lege nu ii apartine partidului, ci unui singur om. Niciun membru al Partidului Social Democrat nu sustine acest act anti-romanesc, iar domnul Iohannis este dator sa probeze gravele acuzatii facute la adresa PSD in declaratia de presa de astazi.

Adevarul este ca Marcel Ciolacu ori nu si-a facut treaba de presedinte al Camerei, ori a inchis ochii cu buna stiinta pentru adoptarea unei legi care ne vinde tara in aceste vremuri grele si complicate. Ii solicit asadar demisia de la conducerea interimara a Partidului Social Democrat, pentru modul rusinos in care a umilit romanii!”, a scris Dancila pe Facebook.

Reactie dura si a deputatului PSD Dorel Caprar la adresa presedintelui PSD Marcel Ciolacu dupa adoptarea tacita a legii Autonomiei Tinutului Secuiesc. „De ce ne vinzi, Marcele? De ce vinzi tara? Care sunt interesele tale?”, a scris Caprar.

„Ce-avem noi aici? Avem una bucata tara, nepretuita, pentru mine si multi alti romani, moneda de schimb pentru altii, printre care si Marcel Ciolacu, tara negociata, rastignita si data pe bucati. Adoptarea tacita a proiectului de lege care acorda AUTONOMIE asa-zisului Tinut Secuiesc este o chestiune nu doar extrem de grava din toate punctele de vedere ci si o tradare asupra suveranitatii nationale a statului roman.

In acest moment PSD-ul condus de Ciolacu si Stanescu, condusi si ei la randul lor de cine stie cine, au vandut interesele nationale ale Romaniei, au rupt tara in favoarea intereselor de grup ale marelui strateg Ciolacu si complicilor lui, asa cum a respectat democratia si la Arad, in cadrul PSD, tot asa si acum, fara sa clipeasca arunca tara in mainile unor grupuri de interese. De ce ne vinzi, Marcele? De ce vinzi tara? Care sunt interesele tale? Daca te uiti in oglinda esti multumit de ceea ce vezi? Iata, Marcel Ciolacu dovedeste inca o data ca nu are cum sa conteze pentru el statutul PSD daca nu conteaza integritatea tarii!

Colegilor din PSD le spun ca partidul va muri pe mana acestui vanzator de tara si de neam”, a scris Caprar pe Facebook.

Caprar este in coflict cu Marcel Ciolacu dupa ce a fost impiedicat sa preia conducerea PSD Arad.

Si Eugen Teodorovici il acuza direct pe Ciolacu ca este responsabil de adoptarea legii.

„Nu exista nicio scuza pentru ce s-a intamplat la Camera Deputatilor! Depunerea acestei initiative legislative, pentru autonomia asa-zisului Tinut Secuiesc, de catre cativa parlamentari care NU ar mai trebui sa fie in Parlamentul Romaniei nici macar o singura clipa si trecerea TACITA a acesteia in Camera Deputatilor nu reprezinta altceva decat o incercare marsava din partea unora de a FURA cu buna stiinta ceea ce apartine poporului roman si din partea altora de a VINDE aceasta tara. (…) Daca isi respectau catusi de putin tara (ca de iubit nu poate fi vorba!) sau daca se gandeau sa intoarca macar putin din cat aceasta le-a tot dat, liderii politici din Camera Deputatilor (si culmea, lideri de partide politice‼️) trebuiau sa treaca aceasta initiativa legislativa prin Parlament in cel mult aceeasi perioada prin care Legea lui Dragnea cu cele 102 taxe a trecut si sa o RESPINGA‼️”, a scris Teodorovici pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: