externe

Un pilot al companiei aviatice americane Alaska Airlines a incercat sa opreasca motoarele unui avion in plin zbor

Un pilot al companiei Alaska Airlines, care nu era de serviciu, dar statea pe strapontina in cabina pilotilor unui zbor comercial, a fost acuzat de tentativa de omor dupa ce a incercat sa opreasca motoarele avionului in timpul zborului, noteaza AFP, citata de Agerpres.

Avionul de tip Embraer E-175 al Horizon Air facea legatura intre Everett, statul Washington, si San Francisco, cand s-a produs incidentul duminica, a declarat compania-mama Alaska Airlines intr-un comunicat.

Avionul, care transporta 80 de pasageri, a fost deviat spre Portland, Oregon, unde a aterizat in siguranta.

Potrivit Alaska Airlines, pilotii Horizon Air au semnalat „o amenintare credibila pentru siguranta legata de un pilot Alaska Airlines in afara serviciului care calatorea asezat pe strapontina in cabina pilotilor”.

„Ocupantul scaunului de siguranta a incercat in zadar sa perturbe functionarea motoarelor”, a precizat compania.

„Capitanul si copilotul de pe Horizon au reactionat rapid, puterea motorului nu s-a pierdut, iar echipajul a securizat aeronava fara incidente”, potrivit sursei.

Alaska Airlines nu a identificat individul, dar un barbat pe nume Joseph Emerson, in varsta de 44 de ani, a fost inculpat luni de serviciile comitatului Multnomah, la Portland, de 83 de capete de acuzare pentru de tentativa de omor, punerea in pericol a altei persoane si punerea in pericol a unui avion.

Live ATC, un site care arhiveaza conversatiile dintre piloti si controlorii de trafic aerian, a publicat o inregistrare audio a pilotului Horizon Air relatand evenimentele.

„L-am dat afara din cabina pe tipul care a incercat sa opreasca motoarele”, a spus el. „Si se pare ca acum provoaca probleme in spate”, a adaugat.

„Cred ca e sub control. In afara de asta, politia trebuie sa fie acolo de indata ce aterizam”, a insistat el, descriind incidentul drept o amenintare de „nivel 4”, care implica incercarea de a compromite securitatea in zbor.

O ancheta este in curs de desfasurare asupra faptelor. Mai multe companii aeriene permit pilotilor aflati in afara serviciului sa calatoreasca asezati pe strapontina din cockpit, un scaun situat chiar in spatele pilotilor.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Scriitorul care a vrut sa-l ucida pe premierul slovac Fico nu a actionat singur: la doua ore dupa incident cineva a sters toate mesajele sale de pe internet

Potrivit ministrului de Interne de la Bratislava, echipa care investigheaza cazul va cerceta si daca…

4 minute ago

Scriitorul Salman Rushdie: „Daca ar exista un stat palestinian, ar fi ca un stat taliban, condus de Hamas”

Salman Rushdie, autorul americano-britanic care a supravietuit la limita unui atentat comis in 2022 de…

19 minute ago

Aproape jumatate dintre cetatenii germani considera ca ajutorul acordat Ucrainei ar trebui redus, ca solutie la criza bugetara

Un procent de 40% dintre cetatenii germani chestionati intr-un sondaj au sugerat reducerea finantarii destinate…

34 de minute ago

Elicopterul in care se afla presedintele iranian Ebrahim Raisi a fost gasit complet ars – toti pasagerii sunt probabil decedati

Echipele de salvatori nu au detectat luni ''niciun semn'' de viata umana in elicopterul la…

49 de minute ago

Spania se declara „jignita” de declaratiile presedintelui Argentinei si isi retrage ambasadorul de la Buenos Aires: „Cuvinte extrem de grave”

Spania a anuntat duminica rechemarea ambasadoarei sale din Argentina, dupa ce presedintele ultra-liberal argentinian, Javier…

9 ore ago