Un POLITIST a emigrat dupa 16 ani de munca: „Mi-au bagat PUMNUL in gura cu totul”

news

Marturie cutremuratoare a unui politist din Lupeni, care a decis sa plece din tara impreuna cu toata familia, satul de abuzurile carora a trebuit sa le faca fata.

Emil Cristian Strama a fost angajat al IPJ Hunedoara, la Politia Lupeni. Dupa 16 ani de politie acesta a decis ca e cazul sa spuna ”stop joc!” si sa isi incerce norocul in alta parte, impreuna cu sotia si copilul, luand-o de la zero in Danemarca.

Citeste in continuare un terviu tuburator, realizat de Gazeta de Dimineata.

Reporter: Ce v-a determinat ca dupa atatia ani de politie sa renuntati, sa plecati si sa o luati de la zero in alta parte, intr-o tara straina?

Emil Cristian Strama: Am hotarat, dupa 16 ani de Militie, pot sa-i spun Militie, sa plec, pentru ca nu mai avea rost sa ma mai mint. Ajunge! Si sotia a avut 8 ani de politie. Am decis sa o luam de la capat in alta parte. Am ajuns in Danemarca. Nu am mai vrut sa ma mint, nici pe mine, nici copiii. In Romania nu mai este nimic. Lupeniul e o enclava. Acolo sunt cei mai izolati oameni. Cu totul, iar institutiile sunt si ele vinovate de acest fapt. Sa ajunga sa te conduca cineva care e zero profesional, e zero cu totul, e inacceptabil. Credeam ca se va schimba ceva, dar suntem zero. Suntem condusi de nulitati pe toate planurile. Nu am nimic personal cu nimeni. Nu sunt omul care sa arunc cu noroi acolo unde am mancat. Va veni insa vremea sa spun si mai multe.

Reporter: A existat o problema la locul de munca, o nemultumire, ceva care v-a determinat sa luati aceasta decizie?

Emil Cristian Strama: Nu am avut o problema anume care m-a determinat sa plec. Multi spun ca nu am avut aceleasi idei cu comandantul Politiei Lupeni. Nu am plecat din cauza comandantului. Mi s-au propus si alte variante, sa ma mut la alta sectie de politie, dar sistemul nu se schimba mutandu-ma eu in alta parte.

Reporter: Cum caracterizati anii petrecuti in MAI?

Emil Cristian Strama: Nu pot sa spun ca a fost greu. 16 ani parca au fost cateva zile. Cu bune si cu rele. Nu trebuia sa accept de la inceput, dar nu mi-e rusine de nimic. Nu ai recunoastere in sistem, iar cei din sistem nu pot vorbi. Ti se baga pumnul in gura cu totul. Nu vorbeste nimeni, probabil de teama. Daca te pui contra sistemului, ai tot felul de probleme.

Reporter: Ati avut si dumneavoastra astfel de probleme? V-ati confruntat cu inscenari, cu punerea ”in carca” a unor fapte?

Emil Cristian Strama: Ti se gaseste orice, doar ca sa te tina linistit. Mi s-a intamplat si mie. Tot timpul esti incarcat cu de toate pentru a te tine in genunchi. Poate unii ma considera prea las ca am plecat, dar nu poti lupta impotriva sistemului nici macar cu o idee. Dupa 26 de ani de la Revolutie nu s-a schimbat nimic. Cam cat sa ma mai pot minti? Armele nu sunt egale. Nu ma pot bate cu sistemul nici dinauntru, nici din afara ca nu am ce castiga. Legea nu e aceeasi pentru toti.

Reporter: Care credeti ca e cea mai mare problema a sistemului?

Emil Cristian Strama: E personal nepregatit. Aceasta este cea mai mare problema a sistemului, a politiei din Romania. Durerea cea mai mare este ca asa se doreste sa fii, nepregatit. Gandesc ei pentru tine, tu nu trebuie sa gandesti pentru ca trebuie sa fii tinut in genunchi.

Reporter: Mai sperati sa se schimbe ceva?

Emil Cristian Strama: Sistemul nu s-a schimbat si nu cred ca se va schimba ceva. La vremea respectiva cand am avut ultrajul, m-am judecat pe banii mei, pe timpul meu, si nu s-a intamplat nimic. Norocul nostru a fost ca respectivul ajunsese in instanta pentru o alta infractiune. A primit pentru ultraj 10 luni de inchisoare si un an de inchisoare pentru conducere fara permis. Deci faptul ca un politist a fost lovit in timpul serviciului a contat mai putin decat conducerea fara permis. IPJ-ul nu ne-a ajutat cu nimic, nici macar cu o coala de hartie. Articolul 16 din Constitutie, NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE, e o poveste. Legea nu e la fel pentru toti din pacate.

Reporter: Ati spus stop, v-ati adunat curajul si ati plecat in strainatate. Cum a fost intalnirea cu Danemarca, un mediu strain, o tara a carei limba nu o cunoasteti.

Emil Cristian Strama: A fost o conjunctura favorabila. Am intrat in concediul de crestere a copilului si am plecat cu o asigurare. M-am dus sa vad despre ce e vorba, dar nu am plecat cu capul inainte. La fel ca toti, mai intai m-am asigurat. Am stiut ca nu ma mai intorc, pentru ca nu era de mine. Lucrez la un hotel, de la 1 aprilie. Spal vase, o activitate care imi permite sa intretin familia, sa merg la scoala, sa invat limba daneza. Fizic nu am lucrat pana la 40 de ani. Spalatul de vase e foarte greu. Daca cineva imi spunea ca e greu, ma intrebam ce poate sa fie asa greu sa speli vase daca ai si masina de spalat vase? Dar acum pot sa spun ca la coasa mi s-a parut mult mai relaxant.

Reporter: Care e diferenta dintre Danemarca si Romania?

Emil Cristian Strama: Sunt multumit de sistem. Sunt acceptat si respectat ca om. Nu conteaza statutul, ce haine porti, ce papuci ai, masina sau bicicleta pe care o conduci. Suntem toti oameni. Acesta este sistemul pe care il doresc. Totul functioneaza ca un ceas elvetian. 39 la suta din ce castigam platim impozite, ai tot ce iti trebuie, dar cel mai important e ca esti respectat. Asta conteaza cel mai mult.

Reporter: De sarbatori ati fost acasa, cum ati regasit Romania?

Emil Cristian Strama: Am fost in tara si nu ma mai simt acasa. E un sentiment ciudat, desi e locul natal, nu m-am mai regasit. Imi place linistea de aici. Nu e usor, pentru ca in tara am prieteni, am familia, mai am un copil, dar nu ma mai regasesc acolo. Daca as putea renunta la cetatenie, as face acest lucru. E dureros, dar asa simt.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: