Un preot nu a rezistat tentatiilor si a contribuit la fraudarea cu 1,4 milioane de lei a fondurilor destinate bolnavilor

news

Sase persoane, intre care un preot, au fost retinute in cadrul unui dosar penal privind fraudarea sistemului asigurarilor de sanatate cu aproximativ 1.400.000 lei.

S-a luat masura retinerii fata de sase inculpati care au fost propusi la arestare, iar propunerea se judeca la Judecatoria Galati. Din cercetari, reiese ca au decontat servicii de ingrijiri medicale la domiciliu, pe dosare fictive, adica erau recomandari medicale care erau intocmite in fals, raportau lunar servicii medicale tot intocmite in fals, iar dosarele acestea au avut de cele mai multe ori prioritate in fata pacientilor reali care erau asigurati. Infractiunile pentru care se fac cercetari sunt de fals, frauda informatica in forma continuata, fals intelectual, uz de fals, iar  pentru o parte dintre ei pentru influentarea declaratiilor”, a afirmat, vineri, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Galati, Claudia Marcu, citata de News.ro.

Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, intre persoanele retinute se afla un preot din municipiul Tecuci, dar si seful biroului resurse umane de la Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: