Un student in varsta de 18 ani din statul Arkansas a devenit cel mai tanar primar afro-american ales in SUA

externe

Jaylen Smith a terminat liceul in mai. Marti, el a fost votat la conducerea oraselului Earle, cu aproximativ 1800 de locuitori, aflat la 48 de km vest de Memphis, Tennessee, potrivit The Washington Post.

Nu este primul primar de 18 ani din istoria SUA. In 2005, Michael Sessions a fost ales, la 18 ani, sa conduca orasul Hillsdale din Michigan.

Oamenii tineri se implica din ce in ce mai mult in administratie. Democratul din Florida Maxwell Frost, in varsta de 25 de ani, a devenit luna trecuta primul politician din Generatia Z ales in Congres.

„Trebuie sa incepi de undeva. Nu am vrut sa am 30 sau 40 de ani si sa devin primar cand as putea fi unul chiar acum”, a spus Smith.

Tanarul a castigat cu 235 de voturi, in fata adversarului sau, Nemi Matthews Sr., superintendentul strazilor din oras, care a strans 183 de voturi. Matthews l-a felicitat pe Smith pe Facebook.

Smith a spus ca tinerii din oras i-au oferit aceasta victorie „Au vrut sa vada schimbarea”, a spus el, desi oamenii i-au spus ca este prea tanar pentru a candida.

Smith planuieste sa se imparta intre functia sa de primar si frecventarea cursurilor la facultatea de drept a Universitatii de Stat Mid-South din Arkansas. El spera sa devina intr-o zi procuror.

In campania sa, Smith a promis ca va aduce un magazin alimentar in oras, va infrumuseta orasul si va imbunatati transportul si siguranta publica.

Frank Scott Jr., primarul orasului Little Rock si cel caruia tanarul primar i-a cerut sfatul in timpul campaniei, a spus ca este mandru de vointa lui Smith de a „intra in serviciul public la o varsta atat de frageda si de obiectivele sale pentru oras”, a spus Scott, care este, de asemenea, presedinte al Asociatiei primarilor afro-americani, potrivit CNN.

Smith a spus ca munca sa in cadrul consiliului elevilor din scoala l-a facut „pasionat si hotarat” sa-si serveasca comunitatea la un nivel superior.

Desi Smith este tanar, are o viziune clara despre ceea ce vrea sa vada in Earle si stie ca nu se va intampla peste noapte. El vrea sa reconstruiasca orasul daramand casele abandonate, sa faca politia operationala 24 de ore pe zi, sa creeze locuri de munca pentru tineri si sa implementeze transportul in comun catre magazinele alimentare.

Pentru a se pregati, Smith s-a consultat cu mai multi primari din Arkansas. El va depune juramantul in prima saptamana a lunii ianuarie si a spus ca scopul sau final este „de a arata oamenilor din Earle rezultate”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: