Un tanar din Maramures, intors din Italia, a fost incuiat de familie in pod. Acesta s-a imbatat si a anuntat pe Facebook ca se sinucide

news

Spaima de coronavirus creeaza situatii irationale.  Un tanar din satul Curtuiusu Mare (Maramures) a fost obligat de familie sa locuiasca in podul casei, dupa ce s-a intors din Italia, de teama ca ii va infecta cu coronavirus, anunta emaramures.ro.

Tanarul din satul Curtuiusu Mare, comuna Valea Chioarului, judetul Maramures, s-a intors recent din Italia, dintr-o zona care nu a fost afectata de epidemia de coronavirus. El se simtea foarte bine, insa familia a decis sa il ‘cazeze’ in podul casei pentru a nu ii infecta pe toti cu coronavirus.

Cateva zile, tanarul a acceptat situatia, fiind intr-o izolare impusa de familie, in podul casei.

In noaptea de 7 martie insa, tanarul a facut rost de mai multe sticle cu alcool si, dupa ce s-a imbatat, a anuntat pe Facebook ca isi pune capat zilelor pentru ca nu mai poate locui in pod.

Prietenii sai au vazut mesajul de pe Facebook si au anuntat Politia, iar agentii au intervenit in scurt timp la locuinta acestuia.

Tanarul a fost transportat la Spitalul de Boli Infectioase din Baia Mare, acolo unde a fost consultat, iar ulterior a avut parte si de un consult psihiatric in urma caruia a fost internat.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: