O însoțitoare de bord ar fi vomitat în barul hotelului, iar un coleg s-ar fi prăbușit și ar fi fost dus în cameră. Petrecerea, la care s-au consumat vodcă și bere, a avut loc cu doar câteva ore înainte ca echipajul să opereze zborul BA254, pe ruta Bridgetown – Londra, relatează The Sun.
Mai mulți turiști, deranjați de comportamentul angajaților companiei aeriene, i-au filmat. Întrebați despre incident, aceștia ar fi răspuns: „Suntem echipaj British Airways. Și ce dacă?”
În urma incidentului, conducerea companiei a decis să retragă întregul echipaj programat pentru zborul de duminică. Aeronava, un Boeing 777-200, urma să transporte până la 336 de pasageri, care au rămas blocați în Bridgetown după anularea cursei.
Surse citate de publicația britanică susțin că patru membri ai echipajului au fost suspendați, iar compania a deschis o anchetă internă. Costurile generate de anularea zborului și de reorganizarea operațiunilor ar putea ajunge la sute de mii de lire sterline.
Într-un punct de vedere transmis publicației The Sun, British Airways a precizat: „Ne așteptăm ca membrii echipajului nostru să respecte cele mai înalte standarde și investigăm de urgență acest incident.”