Una au promis, alta fac. Dragnea o da cotita in privinta pensiilor pentru romani: „Niciunul dintre noi nu aveam dimensiunea grozaviei”

news

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat, miercuri, de ce se amana majorarea punctului de pensie cu 10% pentru 2019. In programul de guvernare era prevazut ca majorarea sa intre in vigoare din 2018, odata cu noua lege a pensiilor.

„Niciunul dintre noi nu aveam dimensiunea grozaviei din interiorul sistemului de pensii”, a declarat Dragnea.

„Sunt diferente foarte mari. Intre un om care a fost dascal si alt om care a fost dascal, cu acelasi numar de ani, sunt diferente foarte mari, de venituri aproape duble. Sunt zeci de mii de cazuri”, a adaugat Dragnea.

Intrebat, marti, daca legea pensiilor este cuprinsa in draftul de buget pentru anul viitor, Dragnea a spus: „Nu. Din moment ce nu o avem, n-ai cum sa o prinzi. Din moment ce nu e adoptat, ca sa vii cu un proiect de lege a bugetului de stat nu poti sa vii decat pe legi adoptate, nu poti sa rezumi ca in anul urmator sau peste o luna va fi adoptata o lege. Legea pensiilor nu este obligatoriu sa-i produca efectele financiare in 2018, in schimb toate cresterile de care am vorbit in programul de guvernare sunt prinse in legea bugetului”.

Presedintele ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, a declarat miercuri, dupa sedinta coalitiei de guvernare, ca se va lucra anul viitor la Legea pensiilor, intrucat este un act normativ „extrem de complicat”.

„Legea pensiilor — vom lucra la ea anul viitor. Asa ne-am propus, sa lucram la ea in anul viitor. Nu cred ca va ajunge in Parlament in acest an. Legea este extrem de complicata, de stufoasa si masurile care trebuie avute in vedere sunt de o amplitudine fara precedent. Adica sunt milioane de dosare care trebuie analizate pentru a evalua impactul acestei legi”, a afirmat liderul ALDE.

Referindu-se la split TVA, Tariceanu a mentionat ca se va aplica de la 1 ianuarie pentru toti operatorii economici care sunt rau platnici si pentru societatile comerciale in insolventa.

„Am discutat TVA split. Se va aplica de la 1 ianuarie pentru toti cei care sunt rau platnici, pentru societatile care sunt in insolventa. Restul numai cei care doresc sa opteze voluntar. TVA split nu urmareste sa induca o dificultate pentru operatorii economici. Daca sunt unii dintre ei care vor dori sa opteze, sigur ca pot sa o faca. Ceea ce ne intereseaza pe noi este sa eliminam evaziunea fiscala in domeniul TVA-ului. De aceea, cei care au un istoric de rau platnici si la data de 30 decembrie vom constata ca fie obligatiile de plata a TVA-ului, fie celelalte obligatii catre bugetul de stat nu sunt achitate vor trece la TVA split. Daca isi corecteaza comportamentul, atunci pot sa iasa de sub incidenta acestei masuri”, a explicat Calin Popescu-Tariceanu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , ,


Comentarii: