Ungaria ataca SUA: Sunt RESPONSABILE de conflictele care au generat valul de refugiati

news

Ungaria a respins o solicitare a Statelor Unite privind acceptarea de catre UE a imigrantilor, anunta Laszlo Kover, presedintele Parlamentului ungar, acuzand Washingtonul ca este responsabil de conflictele care au generat refugiati si oferind ca exemplu gardul ridicat de SUA la frontiera cu Mexicul.

Ca reactie la declaratii ale presedintelui Barack Obama, care a sugerat ca Europa poate accepta imigranti suplimentari, Laszlo Kover a amintit ca „Statele Unite au construit la frontiera cu Mexicul un gard mai puternic si mai lung decat ar putea construi vreodata Ungaria la granita cu Serbia”.

„In plus, Statele Unite sunt responsabile de haosul care ii impinge pe imigranti acum spre Europa”, a adaugat Kover, potrivit MTI, citata de Mediafax, referindu-se la conflicte militare din Orientul Mijlociu si din Africa.

„In plus, Statele Unite nu par sa fie prea solidare cu aliatii europeni in materie de imigratie”, a adaugat Kover, notand ca Ungaria este din nou vizata de acuzatii, in mod „nejustificat si fara sa merite”.

Presedintele american, Barack Obama, a ordonat pregatirea unui plan pentru primirea in Statele Unite a 10.000 de refugiati sirieni, in contextul in care Uniunea Europeana se confrunta cu milioane de imigranti extracomunitari. Decizia presedintelui Statelor Unite a fost criticata atat de opozitia republicana, care evoca riscuri teroriste, cat si de organizatii internationale, care considera insuficienta contributia Statelor Unite.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: