„Ungaria inainte de toate”. Viktor Orban, bilant triumfator dupa 10 ani de guvernare. Nu-si ia ochii de pe Transilvania

externe

Faptele arata ca ultimii zece ani constituie deceniul cel mai reusit in istoria Ungariei in ultimii 100 de ani, a declarat duminica premierul Viktor Orban in discursul sau despre starea natiunii, potrivit MTI, citata de Agerpres.

Seful guvernului de la Budapesta a spus ca poporul ungar a pierdut capacitatea de a se considera un popor de succes.

Detaliind realizarile Ungariei din ultimii zece ani, Orban a spus ca niciun deceniu din ultimii 100 de ani nu a fost caracterizat de o crestere sustenabila, in paralel cu pastrarea echilibrului intern si extern. Toate acestea s-au realizat in conditiile mentinerii inegalitatilor de ordin material la un nivel moderat, in comparatie cu scara europeana, altfel spus de avantajele cresterii au putut sa beneficieze paturi largi ale societatii.

Investitiile in Ungaria si exporturile au atins cote record anul trecut, a spus Orban, mentionand ca Ungaria se afla pe locul 94 in lume ca populatie si pe locul 34 ca volumul al exporturilor.

La 100 de ani de la „sentinta cu moartea” care a fost Tratatul de pace de la Trianon „suntem in viata si Ungaria este inca aici”, a declarat Viktor Orban, adaugand: „Nu numai ca suntem in viata, dar ne-am si desprins din strangerea unei incercuiri dusmanoase”.

Ungaria a reusit sa gaseasca un teren comun de intelegere cu vecinii sai Slovacia, Serbia, Croatia si Slovenia – care se bazeaza si ele pe valorile nationale – si este in masura sa angajeze o larga cooperare si sa formeze aliante cu aceste tari, a mentionat prim-ministrul.

„Istoria a oferit o noua sansa popoarelor din Europa Centrala pentru a construi – pe baza intereselor nationale ale fiecaruia- un nou sistem de aliante, astfel incat sa pute sa ne aparam impotriva amenintarilor atat din Est, cat si din Vest”, a spus Orban.

„In ultimii zece ani, am invatat ca Europa nu se afla la Bruxelles”, a spus premierul. „Europa suntem noi si nu trebuie sa ne conformam elitelor epuizate de la Bruxelles. Mai inainte credeam ca Europa este viitorul nostru, astazi stim deja ca noi suntem viitorul Europei”, a adaugat el.

Solutia cresterii este restabilirea respectului fata de sentimentul national, a spus Viktor Orban in discursul sau.

El a evocat obiectivul din 2010 prin care Ungaria dorea sa-si dovedeasca ei insasi si lumii ca „inca mai este cineva”. „Am considerat ca ori vom gasi o cale, ori o vom crea noi. Dar pentru ca drumurile desemnate de Bruxelles si Washington nu erau viabile pentru noi, am fost nevoiti sa facem o cale noua’, a afirmat premierul ungar, adaugand ca, dupa 10 ani, se poate spune „cu suficienta modestie: am inventat-o si am creat-o”.

FMI a fost trimis acasa, imprumuturile au fost rambursate inainte de termen, au fost create 850 000 de locuri de munca, a fost eliminata „viata de parazit”, finantele sunt din nou in regula, angajatilor li s-a oferit respect si apreciere, familiile au primit recunostinta, a inceput unificarea natiunii, iar comunitatile maghiare de peste granitele Ungariei au fost conectate cu patria mama, a enumerat Viktor Orban realizarile guvernului sau.

„Daca le-am fi acceptat sfatul, acum Ungaria ar fi intr-o sectie a unui spital, iar perfuziile imprumuturilor de la FMI si de la Bruxelles ar atarna din membrele ei, iar robinetele imprumuturilor ar fi dirijate de George Soros”, a adaugat el.

In termeni de crestere economica, economia europeana si in special cea a zonei euro a stagnat pur si simplu, a apreciat Orban, subliniind ca Ungaria ca 85% din exporturile Ungariei merg spre aceste tari.

In privinta protectiei climatice, Orban a spus ca guvernul ungar a adoptat un plan de actiune saptamana trecuta care urmareste ca 90% din electricitate generata in Ungaria sa nu provina din exploatarea carbunilor catre orizontul anului 2030

Orban a apreciat ca bazinul carpatic emana astazi forta. Aceasta forta isi are sursa in constatarea faptului ca a fi ungur este un lucru bun, inaltator si promitator. ‘Natiunea noastra stie ca Ungaria este inainte de toate”, a spus el.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: