Ungaria s-a opus din nou acordarii unei noi transe de ajutor militar UE pentru Ucraina. Germania a rabufnit

externe

ministru de Externe, Ungaria, Rusia, Jocurile Olimpice, participare, razboi, Ucraina

Germania si Ungaria au avut o disputa luni, in timpul unei reuniuni a ministrilor de externe de la Bruxelles, pe tema rolului pe care o banca ungara controversata il joaca in razboiul Rusiei din Ucraina, potrivit unor diplomati familiarizati cu schimbul de replici, scrie Politico.

Banca, OTP, a devenit un punct central pentru oficiali in ultimele zile, deoarece Ungaria refuza sa aprobe o noua transa de ajutor militar din partea UE pentru Ucraina pana cand Kievul nu retrage compania de pe o lista a „sponsorilor de razboi”. Diplomatii spun, de asemenea, ca disputa intarzie noi sanctiuni impotriva Rusiei.

Cand ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a reiterat luni, in timpul reuniunii cu usile inchise, pozitia Budapestei, ministrul german de externe Annalena Baerbock a ripostat, potrivit diplomatilor, care au vorbit sub anonimat pentru a descrie schimbul de replici.

Acestia au spus ca ea a citat rapoarte nespecificate potrivit carora OTP recunoaste teritoriile ocupate de Rusia din Lugansk si Donetk – ceea ce contravine dreptului international – si a acordat linii de credit soldatilor rusi.

Ungaria a respins acuzatiile, a calificat rapoartele drept „incorecte” si a sustinut ca conducerea bancii „isi exprima public sprijinul pentru Ucraina”.

Cu toate acestea, schimbul, descris de unul dintre diplomati ca fiind „civilizat si intr-un cadru normal de discutie”, a avut loc dupa ce alte tari, precum Suedia si Estonia, au exercitat presiuni asupra Ungariei in timpul reuniunii. Acestea au sustinut ca UE nu trebuie sa traga de timp in ceea ce priveste noi sanctiuni si mai mult ajutor militar pentru Ucraina.

Disputa reflecta frustrarea tot mai mare pe care alte tari UE o au fata de Ungaria, care a pus piedici in numeroasele demersuri din timpul razboiului pentru a pedepsi Rusia si a sprijini Ucraina. Desi Budapesta a cedat de obicei dupa ce a primit concesii, numeroasele intarzieri i-au lasat pe multi exasperati.

Luni, unii diplomati si ministri au indemnat Ungaria sa decupleze frictiunile cu Kievul privind lista „sponsorilor de razboi” de incercarea UE de a aproba mai mult ajutor militar si sanctiuni.

„Nu putem amana sanctiunile”, a declarat ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis reporterilor inainte de reuniune. „Exista unele tari care leaga chestiuni care nu au legatura de pachetul de sanctiuni.”

Un diplomat si-a exprimat nedumerirea cu privire la motivul pentru care Ungaria s-a agatat de lista ucraineana, avand in vedere ca aceasta nu are nicio relevanta juridica.

In urma reuniunii, Josep Borrell, cel mai inalt diplomat al UE, a promis ca va incerca sa rezolve diferentele.

„Trebuie sa facem tot ce putem pentru a [obtine] aprobarea urmatorului pachet de sprijin militar pentru Ucraina…”, a declarat el reporterilor. „Daca un stat membru are o dificultate, haideti sa discutam despre asta”.

Ministrii apararii din UE vor discuta despre sprijinul militar al blocului pentru Ucraina in cadrul unei reuniuni care va avea loc marti.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: