„Universitari ieseni, actionati, demiteti-l pe Toader”. Apelul unui jurnalist, Tudorel a devenit „incompatibil” cu functia de rector

news

Jurnalistul Cezar Padurariu ii indeamna pe membrii Senatului Universitatii ‘Al. I. Cuza’ din Iasi sa il demita din fucntia de rector pe Tudorel Toader. El spune ca prezenta acestuia in aceasta functie aduce universitatii „prejudicii de imagine”.

„In timpul acesta, numitul Toader Tudorel este in continuare rector al Universitatii ‘Al. I. Cuza’ din Iasi. Senatul universitatii, format din vreo 90 de oameni, poate sa-l demita printr-un referat initiat de o treime si aprobat prin votul a doua treimi din membri. Se pot invoca considerente de prejudiciu de imagine si de incompatibilitate morala cu functia.

Chiar se poate argumenta pe tema moralitatii indoielnice, poate izbandi un astfel de demers. Asa ca, dragi universitari ieseni, a cam venit momentul sa scoateti capul din nisip daca nu va este indiferent cum veti intra in istorie. Nu mai zic ca ar fi un boost de imagine fantastic pentru institutia la care ar trebui sa fiti mandri ca lucrati”, a scris Cezar Padurariu pe Facebook.

Decizia lui Tudorel Toader de a solicita revocarea lui Augustin Lazar pe baza unor considerente arbitrare a starnit o ampla revolta in societate.

Parchetul de pe langa Tribunalul Covasna considera ca atata timp cat un procuror sef poate fi revocat la ”aprecierea discretionara a unui om politic”, fie el si ministru al justitiei, ”nu mai poate fi vorba de vreo independenta”.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Covasna s-au reunit in cadrul adunarii generale convocate, joi, in contextul declansarii, de catre Ministrul Justitiei, a procedurii de revocare a procurorului general al Romaniei, Augustin Lazar, se arata intr-un comunicat trimis presei

”Adunarea generala a procurorilor, in unanimitate a hotarat faptul ca desfasurarea unei proceduri de revocare cu nesocotirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, al carui aviz are caracter consultativ, si fara a oferi un drept la aparare procurorului supus revocarii nu tine seama nici de Rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV, nici de Criteriile de la Copenhaga, procurorii de rang inalt fiind trecuti practic sub controlul exhaustiv si nelimitat al ministrului Justitiei, fiind desconsiderat rolul Consiliului Superior al Magistraturii in gestionarea carierei acestor magistrati. Cat timp un procuror sef poate fi revocat la aprecierea discretionara a unui om politic, fie el si ministru al justitiei, nu mai poate fi vorba de vreo independenta, fiind creata o influenta politica excesiva”, se arata in comunicat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: