Stadionul „Ion Oblemenco” va fi plin la ora jocului, iar tensiunea dintre cele două formații este uriașă înaintea unuia dintre cele mai importante dueluri ale sezonului.
Partida dintre Universitatea Craiova și U Cluj contează pentru etapa a noua din play-off-ul Superligii și poate fi decisivă în lupta pentru titlu.
Craiovenii sunt lideri în clasament înaintea aceastei confruntări, cu 46 de puncte, în timp ce clujenii ocupă locul secund, cu 45 de puncte.
Oltenii au avantajul terenului propriu și al moralului ridicat după succesul din finala Cupei României, unde au trecut de U Cluj după loviturile de departajare.
În cazul unei victorii în această seară, echipa pregătită de Filipe Coelho va avea parte de un sezon istoric, cucerind atât Cupa României, cât și campionatul.
Peste 30.000 de suporteri sunt așteptați pe stadionul „Ion Oblemenco”, iar toate biletele au fost deja vândute.
Antrenorul Universității Craiova, Filipe Coelho, a declarat înaintea meciului că echipa sa trebuie să gestioneze foarte bine presiunea și entuziasmul creat în jurul partidei.
„Este încă un meci care ne poate aduce un trofeu. Știm că va fi dificil, dar vom da totul. Știm că va fi un meci diferit, dar trebuie să jucăm cum am jucat până acum. Este o nouă finală și vom vedea ce se va întâmpla.
Atmosfera este mereu bună și când avem momente dificile oamenii sunt echilibrați. Știm că suntem pe drumul nostru, vrem să obținem lucruri bune pentru noi, pentru oraș, pentru club. Este bine după ce am câștigat trofeul (n.r. Cupa României), dar era bine și înainte.
Vreau să le mulțumesc fanilor pentru ceea ce au făcut până acum. Au fost uimitori în toate momentele. Cred că legătura dintre noi și suporteri este mai bună și acum avem o conexiune puternică pentru că echipa merge bine”, a transmis Filipe Coelho, la conferința de presă.
Antrenorul lui U Cluj, Cristiano Bergodi, a transmis că echipa sa merge la Craiova pentru a obține un rezultat pozitiv și pentru a rămâne în lupta la titlu până în ultima etapă. Totodată, tehnicianul italian a vorbit și despre arbitraj
„Eu sper ca arbitrajul să fie OK, cred că va fi unul dintre cei mai buni `centrali` din România. Este important și la VAR să fie persoana potrivită pentru un astfel de meci. VAR a devenit ceva foarte important.
Nu mai e important doar ca arbitrul de pe teren să fie atent, la ce viteză este pe gazon. Va fi Marcel Bîrsan la meci? Eu l-am considerat întotdeauna un arbitru bun.
Nu mă gândesc la asta, chiar dacă Universitatea Craiova a fost avantajată în două meciuri de arbitraj, cu CFR Cluj și cu Dinamo, în două faze interpretabile…”,
Cele două echipe s-au întâlnit deja de mai multe ori în acest sezon, iar duelurile au fost spectaculoase și tensionate. Craiova a câștigat primul meci direct, U Cluj s-a impus categoric în play-off, iar finala Cupei României a fost decisă dramatic, la penalty-uri.
Înaintea jocului, au existat și declarații tensionate din partea oficialilor clujeni, care au acuzat arbitraje favorabile pentru olteni în ultimele etape.
Meciul din această seară este considerat de mulți drept adevărata „finală” a campionatului.