Potrivit acestuia, 18 persoane din cadrul MApN, printre care şi ofiţeri cu grad de general de brigadă, au fost trimise pentru cercetare, după ce verificările interne au indicat nereguli în procesul de emitere a avizului.
Radu Miruţă a afirmat că cele două blocuri, care însumează 128 de apartamente, au fost construite la o distanţă de aproximativ 100 de metri de depozitul de muniţie, deşi limita stabilită era de 200 de metri.
„Avem cazul avizării şi observ că este o obişnuinţă, după ce s-a întâmplat la Craiova, avizarea ilegală a unei construcţii civile lângă un depozit mare de muniţie din municipiul Piteşti. Două blocuri, 128 de apartamente, au fost construite, în aprecierea noastră, ilegal, la o distanţă de 100 de metri, când legea impunea o distanţă de 200 de metri, lângă depozitul de muniţie de la unitatea militară din Piteşti”, a declarat ministrul.
Potrivit lui Miruţă, prima solicitare de avizare a fost depusă în aprilie 2019 şi a fost respinsă deoarece nu era respectată distanţa faţă de depozitul de muniţie.
O a doua cerere, depusă după aproximativ două săptămâni, a primit, de asemenea, aviz negativ. Două luni mai târziu, la cea de-a treia solicitare, a fost emis avizul pozitiv care a permis începerea construcţiilor.
„În 2019, în mod clasic, s-a cerut aviz de la Ministerul Apărării în luna aprilie. Avizul a fost negativ, pentru că s-a verificat şi s-a constatat că este o distanţă prea mică. La două săptămâni după, s-a cerut din nou acelaşi aviz şi aici, a doua oară, s-a dat aviz negativ. Două luni mai târziu, la o a treia solicitare identică, cu nerespectarea legii, s-a dat aviz pozitiv. Acela a fost momentul în care s-a ridicat bariera pentru a se demara aceste construcţii”, a afirmat Radu Miruţă.
Ministrul a precizat că echipa de control a identificat şi un acord încheiat între Ministerul Apărării şi Primăria Piteşti, prin care era stabilită o zonă de protecţie de 200 de metri în jurul depozitului de muniţie.
„Am găsit un acord semnat la Piteşti, între Ministerul Apărării şi Primăria Piteşti, cu privire la o limită de 200 de metri, distanţă faţă de depozitul de muniţie. Primăria semnase acest acord, exista acel acord şi, cu toate că el exista în primărie şi exista conştientizare despre el, s-a făcut că nu se mai cunoaşte şi s-a dat aviz de a se construi aceste blocuri”, a spus ministrul.
Radu Miruţă a anunţat că rezultatele controlului au fost transmise Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
„Sunt 18 oameni din Ministerul Apărării implicaţi, toţi au fost trimişi pentru cercetare la DNA, oameni cu grade mai mici, însă inclusiv oameni cu grade de general de brigadă. Prin mâna lor a trecut aprobarea unor astfel de decizii”, a declarat acesta.
Ministrul a precizat că i-a solicitat şefului Statului Major al Apărării să analizeze posibilitatea relocării depozitului de muniţie.
„Am cerut şefului Statului Major al Apărării o analiză şi un parcurs pentru a vedea cum şi pe ce cheltuială se mută acel depozit de acolo, dacă asta va fi decizia”, a afirmat Miruţă.
Potrivit ministrului, concluziile controlului vor fi transmise Primăriei Piteşti, Consiliului Judeţean şi Inspectoratului de Stat în Construcţii.
„Nu suntem într-o situaţie în regulă, cu două blocuri, 128 de apartamente, lângă un depozit în care noi ştim ce este acolo. Notificăm, de asemenea, primăria, Consiliul Judeţean şi Inspectoratul pentru Construcţii”, a declarat Radu Miruţă.
El a adăugat că verificările dispuse în cadrul Ministerului Apărării continuă şi că vor fi prezentate şi alte concluzii rezultate în urma controalelor.