USR depune proiect de lege antiplagiat: „In 1990 erau 1.500 de romani cu titlul de doctor”. Acum sunt peste 100.000

politica

Mai multi parlamentari ai USR anunta ca vor depune in perioada urmatoare trei initiative legislative menite sa stopeze „flagelul” furtului intelectual.

Intr-o conferinta de presa sustinuta la Palatul Parlamentului, senatorii Simona Spataru si Stefan Palarie, precum si deputatul Cristian Seidler au vorbit despre: anularea indemnizatiei pentru titlul stiintific de doctor, obligativitatea trimiterii lucrarii de doctorat in format digital la Biblioteca Nationala, o mai mare transparenta in functionarea Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), anularea posibilitatii ca un plagiator sa renunte la titlul de doctor in mod voluntar.

„Cele trei initiative sunt gandite de colegii de la USR PLUS sa inceteze acest flagel al furtului intelectual, care este pana la urma o forma de hotie. Suntem in perioada in care strangem semnaturi si in cel mai scurt timp o sa fie depuse toate cele trei modificari. Sigur in debutul primei sesiuni parlamentare vom avea in circuitul parlamentar legile de care vorbim”, a precizat Stefan Palarie.

Senatorul USR a atras atentia asupra faptului ca in anul 1990 existau 1.500 de romani care aveau titlul de doctor, dar ca pana in anul 2.000 au fost acordate alte 30.000 de titluri de doctor. In intervalul 2000-2006 au fost acordate de asemenea 30.000 de titluri de doctor.

„Am ajuns sa avem trei diplome de doctorat la fiecare articol citat din strainatate pentru lucrari romanesti. Avem mai multi doctori in stiinte decat continut intelectual de calitate. Or, acest lucru trebuie sa inceteze, motiv pentru care avem in grupul de lucru pe pachetul de lege antiplagiat mai multe modificari. In primul rand ne vom opri asupra legii depozitului legal de documente. Astazi, Biblioteca Nationala detine cate un volum al fiecarei lucrari de doctorat. Am fost acolo in vizita – acesti oameni ajung sa nu mai aiba spatiu, aproape, fizic, sa detina toate documentele si cartile publicate din Romania”, a spus Palarie.

In acest sens, Stefan Palarie a mentionat ca USR sustine modificarea Legii educatiei nationale, prevazand sanctiuni drastice pentru scolile doctorale care nu trimit exemplarul lucrarii in format digital catre Biblioteca Nationala.

Senatorul a criticat modul de functionare al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). In opinia sa exista „zero transparenta” in activitatea CNATDCU, deoarece nu se stie cand se intruneste acest for sau care sunt verdictele sale.

Cristian Seidler a remarcat o „crestere exponentiala” a numarului de doctorate din Romania, mai ales in ultimii ani. El a atras atentia si asupra faptului ca, de-a lungul timpului, legile salarizarii „au incurajat acest fenomen”, prin faptul ca s-au acordat bani suplimentari „pentru simpla detinere de titlului de doctor”. Astfel, initial s-a acordat un spor de 15% din salariul de baza, iar din 2017 sporul a devenit 50% din salariul minim pe economie (adica 750 de lei pe luna, in prezent).

„Majoritatea celor care au obtinut asemenea titluri suntem convinsi ca sunt de buna credinta si au avut lucrari stiintifice realmente substantiale. Cu toate acestea, plata pentru detinerea unei diplome nu este un lucru sanatos. Este un lucru ne-necesar si nu face decat sa motiveze eventualii plagiatori pentru a obtine un asemenea titlu, doar pentru a obtine banii respectivi. Acest lucru nu trebuie incurajat, cu atat mai mult cu cat nu este, de fapt, justificat din perspectiva relatiilor de munca. Mai mult – trebuie reversate toate acele privilegii, aceste beneficii care s-au obtinut sau care ar fi urmat sa fie obtinute pe baza unui titlu stiintific de doctor obtinut pe baza unui plagiat”, a spus Seidler.

Deputatul a mentionat ca exista situatii in care in vederea angajarii este necesara detinerea titlului stiintific de doctor, dar a opinat ca „in acest caz nu se justifica plata suplimentara pentru detinerea unei diplome fara de care nu s-au fi putut ocupa acel post”. In acest sens, a oferit exemplul unui sofer, care nu este platit suplimentar pentru detinerea permisului de conducere.

Totodata, Seidler considera ca detinatorul unei diplome de doctorat nu ar trebui sa beneficieze de sporuri nici in cazul in care titlul stiintific respectiv nu ii este necesar la locul de munca, conform fisei postului.

Simona Spataru a reamintit ca la finele anului trecut USR a sustinut masuri precum: anularea posibilitatii ca un plagiator sa renunte la titlul de doctor in mod voluntar.

„Intr-un stat de drept, plagiatul la nivel inalt inseamna coruptie. Inseamna sa incurajezi tinerii sa fure munca altora, inseamna sa ii insulti pe toti cei care au obtinut prin studiu si prin munca si dedicare un titlu de doctor. Ne aflam iar intr-un mare scandal de coruptie intelectuala care zdruncina fotoliul de premier. Dupa cazul Victor Ponta sau Gabriel Oprea, avem cazul Nicolae Ciuca”, a spus Spataru.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: