USR, dupa consultarile cu Iohannis, anunta ce ministere vrea daca nu se va ajunge la anticipate

politica

Presedintele USR, Dan Barna, a anuntat joi, dupa consultarile de la Cotroceni, ca i-a transmis presedintelui Klaus Iohannis decizia de a sustine scenariul declansarii alegerilor anticipate.

„I-am transmis presedintelui pozitia USR, pozitie declarata timp de doi ani de zile, alegerile anticipate sunt solutia morala, etica, corecta si necesara pentru Romania in momentul de fata. Orice alt scenariu, din pacate, nu va face decat sa continuam ce s-a intamplat in ultimele trei luni, sa avem o guvernare care, de fapt, nu poate sa guverneze si (…) vom sustine scenariul alegerilor anticipate foarte clar, vom vota impotriva investirii (…) pentru a ne asigura ca urmatorul Guvern nu va avea sustinerea in Parlament, astfel incat sa facem urmatorul pas pentru anticipate”, a declarat Barna.

El a adaugat ca USR l-a propus pe Dacian Ciolos ca premier.

„A luat act de propunerea noastra, a spus ca va analiza si intentioneaza ca in aceasta seara sa faca o prima nominalizare, obiectivul fiind de a avea anticipate”, a explicat Barna.

Dan Barna a apreciat ca sunt peste 50% sanse pentru declansarea anticipatelor.

In cazul in care acestea nu vor fi organizate, USR vizeaza sa aiba in guvern Ministerul Justitiei, dar si in zona de transport, de dezvoltare, educatie, sanatate.

Presedintele Klaus Iohannis a invitat, joi, la Palatul Cotroceni, presedintii partidelor si formatiunilor parlamentare pentru consultari in vederea desemnarii candidatului pentru functia de prim-ministru, dupa ce Guvernul Orban a fost demis, miercuri, prin motiune de cenzura.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: