USR, mesaj dur privind consultarile de la Cotroceni: „Romania va fi guvernata de o fratie a hotiei sub inaltul patronaj al presedintelui Klaus Iohannis”

politica

USR a reactionat la scurt timp dupa ce Administratia Prezidentiala a anuntat ca sunt convocate consultari cu partidele, pentru ziua de luni, in privinta numirii premierului. „Sub inaltul patronaj al presedintelui Klaus Iohannis, cu stiinta si aprobarea lui, Romania va fi guvernata de o fratie a hotiei”, a anuntat Dan Barna.

„Presedintele Romaniei a convocat ‘consultari’ pentru luni la Palatul Cotroceni. La sfarsitul zilei va explica, probabil, de ce mai da o sansa PSD.

Vazusem ieri o imagine cu Florin Citu si Marcel Ciolacu negociind viitorul guvern si cred ca trebuie pusa un pic in context.

Guvernul care se negociaza acum intre PNL si PSD isi are originea intr-o tentativa de hotie. Stelian Ion nu gresise cu nimic in fata oamenilor si a propriei constiinte dar, pentru ca a vrut sa previna o ilegalitate, a fost pedepsit de Florin Citu.

Acum Florin Citu si PNL aduc PSD la guvernare desi au jurat ca nu vor face asa ceva. E ridicol si e trist.

Concluzia e simpla: PSD si PNL sunt impreuna pentru ca vor sa cheltuiasca banii publici fara sa dea socoteala nimanui. Sunt impreuna pentru ca nu vor o justitie corecta. Sunt impreuna pentru ca sunt mai aproape unul de altul decat de oamenii acestei tari.

Sub inaltul patronaj al presedintelui Klaus Iohannis, cu stiinta si aprobarea lui, Romania va fi guvernata de o fratie a hotiei. O fratie a iresponsabilitatii si a nepasarii fata de banul public.

USR e singura alternativa democratica la aceasta guvernare. Am aratat ca stim sa guvernam, stim sa facem si opozitie.

Si sa nu se indoiasca nimeni, vom face opozitie. Asa cum se cuvine”, a anuntat Barna.

Presedintele Klaus Iohannis a invitat partidele si formatiunile parlamentare la consultari, luni, la Palatul Cotroceni, in vederea desemnarii candidatului la functia de prim-ministru, a informat Administratia Prezidentiala.

„In temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) si ale art. 103 alin. (1) din Constitutia Romaniei, presedintele Klaus Iohannis a invitat, la Palatul Cotroceni, presedintii partidelor si formatiunilor politice reprezentate in Parlamentul Romaniei, pentru consultari in vederea desemnarii candidatului pentru functia de prim-ministru”, a informat, vineri, Administratia Prezidentiala.

Presedintele Iohannis va avea consultari, luni, de la ora 12,00, cu Partidul National Liberal (PNL), Partidul Social Democrat (PSD) si Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR), de la ora 12,30 cu Uniunea Salvati Romania (USR), de la ora 13,00 cu Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR) si de la ora 13,30 cu grupul parlamentar al minoritatilor nationale.

Pe 4 noiembrie, seful statului a anuntat ca va chema partidele la consultari pentru formarea noului Guvern in momentul in care se va cristaliza o majoritate parlamentara.

„Voi astepta cu consultarile formale pana cand, din discutiile din partide, se cristalizeaza o majoritate asumata de partidele care vor dori sa propuna un Guvern. Abia atunci cand aceasta majoritate va fi asumata voi convoca consultari pentru formarea noului Guvern”, a explicat Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: